Norme Coca 2023 - 2024

• "Suntem într-un mare deficit de medici de urgenţă!", susţine managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, dr. Mihail Iugulescu • UPU Brăila funcţionează cu doar opt medici de urgenţă şi ar mai avea nevoie de încă opt urgentişti pentru a elimina deficitul • deşi se scot posturile, la concurs nu se prezintă nimeni • situaţia este similară şi în alte judeţe

 

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) se confruntă cu un deficit foarte mare de medici de urgenţă. În prezent, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), există doar opt medici urgentişti şi ar mai fi nevoie de încă opt. Atât conducerea SJU, cât şi cadrele medicale de la UPU fac tot posibilul ca pacienţii să nu fie afectaţi de acest deficit.

Deşi pe site-ul SJU figurează informaţia că în cadrul UPU Brăila îşi desfăşoară activitatea un colectiv de 10 medici cu specializări şi competenţe în medicina de Urgenţă, în realitate, numărul este de doar 8.

Chiar marţi, dr. Ioniţă Antoneta, fostul medic şef UPU-SMURD, a părăsit colectivul. "I-am semnat marţi decizia doamnei doctor Ioniţă. A fost şefă la UPU, s-a retras, a mai lucrat câteva luni la noi în gărzi, acum s-a retras şi din gărzi. Practic, suntem într-un mare deficit de medici de urgenţă!", ne-a declarat dr. Mihail Iugulescu, managerul SJU.

Posturile au fost scoase la concurs şi se aşteaptă să fie ocupate. De precizat că nu s-a prezentat niciun candidat. "O altă soluţie nu avem, pentru că este o specialitate aparte. Atunci când s-a deschis UPU, au fost şi medici cu medicină de familie, dar între timp, a devenit obligatoriu să fii medic cu medicină de urgenţă, specialitate de sine stătătoare. Ultimul post scos la concurs a fost la finalul lui 2014 şi ne-a venit un rezident, Dinişoae Octavian. Odată ce ai scos posturile la concurs, rămân acolo la Ministerul Sănătăţii. Nu poţi să scoţi continuu. Trebuie să aştepţi să ţi se ocupe. În rezidenţiat dacă scoatem, 5 ani postul e ocupat. Aşteptăm să se pregătească medicul şi să se prezinte la post. Dar noi tot deficit avem pentru că pregătirea nu se face la Spitalul Judeţean Brăila, ci în centre universitare, Bucureşti, Timişoara, Cluj, Constanţa. Posturile rămân blocate în perioada asta. Nu poţi să le scoţi din nou la concurs", a mai adăugat dr. Iugulescu.

Vine unul, pleacă doi

În luna iunie 2014, unitatea spitalicească brăileană a primit vizita secretarului de stat Raed Arafat, care a promis că va trimite de îndată cinci medici de urgenţă la UPU Brăila. Însă, la aproape zece luni de la această promisiune, doar un singur medic urgentist a călcat pragul UPU. Situaţia devine tragi-comică în condiţiile în care, în loc să se diminueze deficitul, acesta s-a mărit, deoarece alţi doi medici de această specialitate au demisionat din cadrul unităţii spitaliceşti.

"E o situaţie grea pentru ei. Una din consecinţele acestui deficit uriaş este că îşi pot lua cu greu concediu. Alta, cea mai importantă, o reprezintă suprasolicitarea. Medicii de urgenţă lucrează în ture care cer să fie tot timpul în UPU. Dacă în spital mai ai şi nişte perioade de respiro, ei trebuie să fie tot timpul în UPU, să consulte oamenii. Sunt cu resursele la maxim", ne-a precizat managerul SJU.

Situaţia dezastruoasă se regăseşte, din păcate, în mai multe judeţe. La începutul lunii martie, Raed Arafat afirma pentru presa centrală că "nu mai este o problemă de blocare a posturilor, se pot angaja medicii, există şi fonduri de angajare. Problema este să găsim medicii. Când faci concurs, trebuie să fie efort făcut de către şeful unităţii de primiri urgenţe şi de către managerul spitalului ca să atragă medici.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro