Norme Coca 2023 - 2024

Consumul excesiv de alcool în perioada vârstei mijlocii dublează riscul de a suferi pierderi de memorie în anii următori, potrivit oamenilor de ştiinţă.

„V-aţi supărat vreodată pe cineva pentru că v-a criticat pentru consumul de alcool?”, „V-aţi simţit vreodată vinovaţi sau rău din cauza consumului de alcool?”, „Aţi consumat vreodată alcool dimineaţa pentru a vă calma sau pentru a scăpa de mahmureală?”. Acestea sunt întrebările pe care oamenii de ştiinţă le-au adresat celor aproximativ 6.500 de participanţi la un studiu, care avea scopul de a analiza obiceiurile acestora în legătură cu consumul de alcool din trecut. Cercetătorii au considerat că, pentru cei care răspunseseră afirmativ la cel puţin o întrebare dintre acestea, consumul de alcool era o problemă, notează BBC.

S-a constatat că persoanele care au consumat alcool în mod excesiv în perioada vârstei mijlocii prezintă de două ori mai multe riscuri de a suferi pierderi de memorie în următorii 20 de ani. Obiectul studiului, publicat în American Journal of Geriatric Psychiatry, a fost cercetarea legăturii aproape necunoscute dintre consumul excesiv de alcool şi problemele de memorie care pot apărea la vârste mai înaintate. Rezultatele le-au dat de gândit oamenilor de ştiinţă, care consideră că alcoolul a devenit o problemă de sănătate publică, care trebuie rezolvată cât mai repede, relatează dailymail.co.uk.

Coordonatorul studiului, dr. Iain Lang, de la Școala de Medicină din cadrul Universității din Exeter, declara: „Ştim deja că există o legătură între riscul de a suferi demenţă şi nivelul de consum de alcool actual. [...] Dar acest lucru este doar o mică parte din puzzle, pentru că ştim prea puţine în legătură cu consecinţele consumului de alcool la vârste timpurii”, potrivit belfasttelegraph.co.uk. Cu siguranţă, este nevoie de mult mai multe studii pentru a putea analiza în profunzime efectele diferitelor tipare de consum de alcool, însă descoperirile recente sunt îngrijorătoare.

Concluziile studiului pun la îndoială ideea potrivit căreia alcoolul ar contribui la întârzierea îmbătrânirii creierului. În afară de efectele pe care le poate avea în ceea ce priveşte pierderile de memorie şi demenţă, alcoolul poate produce hipertensiune şi hipercolesterolemie, printre altele. De aceea, experţii în domeniul sănătăţii recomandă evitarea alcoolului, indiferent de cantitatea în care este consumat.

Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a prezentat topul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor. În acest clasament, în vederea căruia au fost analizate datele din 194 de ţări, România ocupă locul al cincilea. Potrivit OMS, un român bea în medie 14,4 litri de alcool pur pe an. Raportul mai arată că Europa este continentul cu cei mai mari consumători de băuturi alcoolice. Alcoolul provoacă anual decesul a 3,3 milioane de persoane în întreaga lume. Pe lângă acest lucru, este responsabil şi de dezvoltarea a peste 200 de afecţiuni şi boli, declin cognitiv şi altele.

Dr. Oleg Chestnov, de la OMS, declara: „Raportul arată în mod clar că nu este loc pentru complacere când este vorba de reducerea consumului de alcool, care este atât de dăunător”, potrivit independent.co.uk.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro