Norme Coca 2023 - 2024

Spitalele pot achiziţiona, în cazul în care furnizorii de medicamente nu respectă prevederile acordului cadru de achiziţie şi refuză să aprovizioneze unitatea sanitară, produsele necesare în regim de urgenţă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, precizează Ministerul Sănătăţii.

"În cazul în care furnizorii de medicamente nu respectă prevederile acordului cadru de achiziţie şi refuză să aprovizioneze unitatea sanitară, în baza negaţiilor acestora, unităţile sanitare pot achiziţiona produsele necesare în regim de urgenţă, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind derularea achiziţiilor publice (Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii)", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

"Ministerul Sănătăţii a atenţionat unităţile sanitare încă de la sfârşitul lunii iunie cu privire la modificările metodologiei şi a nivelului de decontare a preţurilor medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate", susţine MS, subliniind că "eventualele disfuncţionalităţi care ar putea să apară la nivelul unităţilor sanitare se datorează în exclusivitate managementului unităţilor, dar şi a unei lipse de informare şi înţelegere corectă a legislaţiei privind achiziţiile publice".

MS face un apel către managerii unităţilor sanitare să se informeze cu privire la modificările legislative.

"Facem încă un apel, de data aceasta public, către managerii unităţilor sanitare să se informeze cu privire la modificările legislative şi să semnaleze din timp toate situaţiile care ar putea duce la disfuncţionalităţi în aprovizionare, în detrimentul pacienţilor. Vom monitoriza, în perioada următoare, situaţia şi acolo unde vom considera necesar vom realiza controale inopinate în unităţile sanitare pe această temă. De asemenea, atenţionăm furnizorii de medicamente că au obligaţia de a respecta acordurile cadru şi contractele încheiate", a declarat secretarul de stat Alin Ţucmeanu, citat în comunicat. Ministerul Sănătăţii precizează că singură unitate care a semnalat dificultăţi la aprovizionare este Spitalul Municipal din Oradea.

AGERPRES

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro