Norme Coca 2023 - 2024

Ministerul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că ministerul va încerca să-și recupereze în justiție dauna produsă în dosarul decontărilor de rețete fictive.

Foto: (c) Radu TUȚĂ / AGERPRES FOTO

Întrebat dacă ministerul Sănătății se va constitui în parte civilă, într-un proces pentru a-și recupera dauna în urma scandalului rețetelor false, ministrul Bănicioiu a declarat: "Dacă se confirmă ceea ce am aflat cu toții zilele trecute, evident. Dauna trebuie recuperată. Da, automat."

Acesta a repetat că ministerul nu mai tolerează asemenea practici, depistate acum de procurori.

"Eu repet ce am și spus ca și poziție oficială, până acum, a Ministerului Sănătății. Și anume că nu mai tolerăm în niciun fel orice astfel de practică mai veche. Deja, cred că am auzit cu toții din multe surse că mai erau situații de asemenea fel. Nu le mai tolerăm. De aceea avem cea mai amplă acțiune de verificare în toată țara în momentul de față și cu cât și alte instituții se implică, pentru că aici avem o acțiune complementară care este cea a Parchetului, eu zic că fac bine vindecării sistemului sanitar", a spus ministrul Sănătății.

Acesta crede că frauda a fost posibilă "prin neatenția autorităților și a faptului că aceste verificări despre care vorbim acum, nu prea s-au făcut, au lipsit adică (...) toate autoritățile, de la minister până la direcții sanitare, case de asigurări, deci până la cele locale."

Ministrul Bănicioiu a menționat că din primăvara anului viitor va fi foarte greu să fie fraudat sistemul. "Eu sper să fie un caz singular și sper să nu mai găsim alte cazuri, dar le vom căuta și vom fi atât de drastici și în a verifica și încăpățânați în a verifica lucrurile, încât dacă vor mai fi, repet, le vom găsi. Însă ceea ce încerc să vă spun și vă avertizez pe toți este că din primăvara lui 2015, va fi foarte greu să fraudezi sistemul sanitar românesc, așa că toți cei care au de gând să o facă, i-aș ruga să se gândească de două ori, să nu mai recurgă la astfel de variante", a spus ministrul Bănicioiu.

Acesta afirmă că introducerea cardului de sănătate din acest an și a dosarului electronic al pacientului vor împiedica noi fraude.

"Va fi foarte greu de fraudat sistemul din următoarele considerente. Pentru că facem atâtea verificări cum sunt cele de luna aceasta. Pentru că intră în sfârșit dosarul electronic al pacientului. De la 1 iulie vă anunț că este funcțional, iar în sfârșit anul acesta terminăm de tipărit cardul de sănătate și săptămâna trecută au fost demarate procedurile pentru a distribui cardul. Practic, toată populația României va intra în posesia cardului până la finalul anului. Eu cred că un pic mai devreme. În momentul în care totul este informatizat, va fi foarte greu să fim păcăliți cu decontări duble sau decontări false sau chestiuni neobservate de sistem", a explicat ministrul Sănătății.

Peste 100 de polițiști au efectuat, marți dimineață, 26 de percheziții domiciliare în Capitală și în județele Sibiu, Dolj și Ilfov într-un dosar care privește întocmirea de rețete false pentru bolnavii de cancer decontate prin Casa de Asigurări București, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Vor fi puse în executare 13 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la sediul Poliției Capitalei, unde vor fi audiate de către polițiști și procurori. Acuzațiile aduse persoanelor fizice și juridice cercetate sunt înșelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fiscală, spălare de bani, dare și luare de mită.

"Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București, vizează întocmirea de rețete false în domeniile oncologic și hematologic care au fost decontate prin CASMB. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 3.500.000 de euro", conform comunicatului Poliției.

AGERPRES / (A — autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă)

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro