Conform surselor citate, cei aproape 80 de medici care s-ar afla în atenţia DNA pentru presupuse fapte de luare de mită sunt de la Institutul Oncologic Bucureşti şi de la secţii de oncologie ale unor spitale din Capitală şi din alte oraşe.

Procurorii ar fi început de aproximativ două săptămâni să pună sub învinuire cadre medicale, care sunt chemate la sediul DNA pentru aducerea la cunoştinţă a acuzaţiilor. Aceleaşi surse afirmă că este vorba despre medici care au participat, în perioada 28 februarie - 7 martie 2012, la un congres internaţional pe tema cancerului la sân, în India, ocazie cu care ar fi beneficiat şi de o vizită în Nepal, din partea organizatorilor.

Contravaloarea sejurului fiecărui medic care a participat la acel congres este de 4.625 de euro. Astfel, compania organizatoare ar fi plătit cel puţin 370.000 de euro pentru sejurul celor aproximativ 80 de medici români. Congresul a fost organizat de compania Romastru, care oferă servicii de distribuţie, marketing, înregistrări produse şi farmacovigilenţă, studii clinice, informare şi educaţie medicală pentru producători de medicamente.

Procurorii DNA consideră că această vizită este mită. Unii dintre medici susţin că au plătit excursia după ce a venit un autobuz în faţa hotelului şi ei au achitat organizatorilor”, au declarat pentru News.ro sursele citate.

Medicii sunt suspectaţi, potrivit surselor citate, că ar fi beneficiat de această excursie pentru promovarea produselor companiei organizatoare, în detrimentul altor produse farmaceutice. Conform aceloraşi surse, care citează din documente ale anchetatorilor, acuzaţia este ”de luare de mită, constând în aceea că ar fi acceptat oferta făcută de Romastru Trading SRL, distribuitor de medicamente şi ar fi primit de la această societate o excursie în India şi Nepal în perioada 28 februarie 2012 - 7 martie 2012, în valoare de 4.625 de euro, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu referitoare la prescrierea tratamentului medical pentru persoane diagnosticate cu afecţiuni oncologice”.

În anii trecuţi, Romastru Trading a organizat mai multe excursii pentru medici în Tanzania sau Nepal. Contactată de News.ro pentru a menţiona dacă persoana juridică Romastru Trading SRL şi foşti sau actuali angajaţi au fost puşi sub învinuire în acest caz şi cum comentează faptul că aproape 80 de medici sunt vizaţi de această anchetă urmare participării la respectivul congres, compania a răspuns că nu i-a fost adusă la cunoştinţă în mod oficial punerea sub învinuire sau că ar avea vreo calitate în vreun dosar instrumentat de DNA.

De asemenea, compania a precizat că nu i-a fost adus la cunoştinţă nici faptul că un fost sau actual angajat ar avea vreo calitate în vreun dosar instrumentat de DNA. "Având în vedere cele de mai sus, nu suntem în măsură să exprimăm vreo opinie legată de calitatea pe care o au acei medici în cercetarea la care faceţi referire”, mai spun reprezentanţii Romastru Trading. Conducerea Institutului Oncologic Bucureşti a declarat pentru News.ro că Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat informaţii despre anumiţi medici oncologi, dar nu are cunoştinţă despre alte detalii.

Informaţia potrivit căreia 11 companii producătoare şi distribuitoare de medicamente sunt în atenţia DNA a apărut din vara lui 2015, iar verificările vizau şi atunci excursii pentru medici plătite de companii la Paris sau Las Vegas.  

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro