Norme Coca 2023 - 2024

Sursa medicalmanager.ro

Ministerul Sănătăţii organizează, începând cu data de 9 noiembrie, sesiunea de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti. Potrivit site-ului DSP Bucureşti, pentru această sesiune pot depune dosare de înscriere candidaţii care au finalizat până la data de 31 august pregătirea teoretică şi practică efectuată în vederea obţinerii atestatelor de studii complementare.

Examenul se va desfăşura în centrele universitare medicale acreditate de Ministerul Sănătăţii în care s-a efectuat pregătirea. Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5,00, cu excepţia probelor de examen pentru care sunt precizate alte condiţii minime (calificativ admis/respins). În cazul în care la una din probele de examen nu se obţine nota minimă de promovare, candidatul este declarat nepromovat. Media finală minimă de promovare a examenului pentru obţinerea atestatelor de studii complementare este 7,00.

Înscrierea candidaţilor la examen se va face începând cu data de 26 septembrie şi până în data de 10 octombrie inclusiv. Direcţiile de sănătate publică care vor efectua aceste înscrieri, vor completa online la adresa: http://examene.meddb.ro, listele nominale cu candidaţii înscrişi, până la data de 12 octombrie, ora 14,00.

Listele candidaţilor al căror dosar de înscriere este admis, precum şi preşedintele de comisie, locul, data şi ora de prezentare la examen, pentru toate atestatele, se vor afişa la data de 7 noiembrie pe site-ul Ministerului Sănătăţii www.ms.ro, la rubrica Informare - Concursuri şi examene

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro