Cercetătorii de la Institutul Austriac de Biotehnologie Moleculară (IMBA) din Viena sunt pe cale să facă o descoperire care ar putea ajuta la prevenirea cancerului de sân determinat de mutaţii genetice. Echipa care a efectuat cercetarea, în colaborare cu colegii de la Şcoala de medicină din cadrul Universităţii din Maryland, a constatat că această formă de cancer mamar ar putea fi în mare măsura prevenită prin blocarea unei gene osoase, a declarat IMBA într-un comunicat.
Institutul a explicat aceasta variantă de cancer de sân este cauzată de o mutaţie a genei BRCA1, actriţa americană Angelina Jolie fiind printre cele mai cunoscute purtătoare ale formei "defectuoase" a acestei gene. Femeile cu această mutaţie genetică au un risc de până la 87 la sută de a dezvolta cancer de sân de-a lungul vieţii lor, Angelina Jolie fiind supusă din acest motiv unei proceduri de dublă mastectomie.
Echipa cu sediul la Viena a demonstrat deja în 2010 că hormonii sexuali ar putea declanşa cancerul de sân, prin proteinele numite RANKL şi receptorii lor RANK, care sunt factori cheie în metabolismul osos.
Ambele fac parte din procesul normal în furnizarea de semnale celulelor mamare pentru a le spune să crească. Când se dereglează celulele mamare, acestea încep să se dividă şi să se multiplice nemaireuşind să moară, aşa cum ar trebui, rezultând în cele din urmă cancerul de sân.
Cercetătorii au descoperit ca blocarea RANKL şi a sistemului RANK la şoarecii de laborator cu mutaţia genei BRCA1 au condus în mare măsură la glande mamare normale, spre deosebire de carcinoamele invazive găsite la grupul de control.
Aplicând aceste descoperiri la oameni, cercetătorii au observat ca la femeile care au suferit o mastectomie preventivă, inhibarea RANKL a dus la o reducere semnificativă a creşterii şi răspândirii celulelor ţesutului mamar.
Prin intermediul consorţiului internaţional CIMBA (Consortium of Investigators of Modifiers of BRCA1/2) pentru evaluarea potenţialelor modificări genetice ale riscului de cancer, care a urmărit cazurile a peste 23.000 de paciente, s-a constatat, de asemenea, că variantele genetice ale genei RANK sunt asociate cu un risc mai mare de dezvoltare a cancerului la femeile purtătoare ale mutaţiilor BRCA1 şi BRCA2.
Faza a treia a studiilor clinice este acum necesară pentru confirmarea eficacităţii acestor descoperiri în ceea ce priveşte oamenii, a precizat IMBA, citată de agenţia de presă Xinhua.