Norme Coca 2023 - 2024

Numirea Monicăi Grigore Althamer ca secretar de stat la Ministerul Sănătăţii a dat naştere la numeroase controverse. Absolventă de Teologie şi voluntar al Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă“, Althamer nu pare a fi agreată nici de medici, nici de pacienţi.

Numirea unui nou secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, venit din rândul asociaţiilor de pacienţi, a stârnit controverse nu doar în rândul medicilor, care se simt lăsaţi deoparte, ci şi în rândul asociaţiilor de pacienţi. Pe de altă parte, sunt şi voci, în special cele din societatea civilă, care speră ca secretarul de stat Monica Grigore Althamer, numit în funcţie pe 7 iulie, să aducă un suflu proaspăt în Ministerul Sănătăţii, mai ales că vine din afara sistemului sanitar, devenit prioritatea zero a Guvernului Cioloş.

„Fără doar şi poate este o numire benefică şi asta se şi doreşte: reîmprospătarea oamenilor de execuţie dintr-o instituţie mamut cum este Ministerul Sănătăţii. Avem o şansă să schimbăm ceva, singura problemă este ca ei, odată numiţi, să nu fie legaţi de mâini şi de picioare, şi chiar să poată ajuta pacienţii“, a explicat Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame.

Sursa

Autor Sorin Ghica

Foto http://www.pressalert.ro/

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro