Norme Coca 2023 - 2024

Preşedintele CNAS Radu Ţibichi a declarat luni că pachetul de servicii medicale de bază care a intrat în vigoare la 1 iunie prevede că aproximativ 200 de afecţiuni se pot trata în spitalizare de zi şi a precizat că acest lucru nu înseamnă că este interzisă spitalizarea continuă pentru obţinerea unui diagnostic mai complex.

"În ceea ce priveşte spitalele, a fost definită o listă de aproximativ 200 de afecţiuni care se pot trata în spitalizare de zi. Listarea acestor afecţiuni nu înseamnă că este interzis ca pentru un diagnostic mai complex care face parte din acea listă spitalizarea este interzisă. Această listă oferă posiblitatea spitalelor să efectueze servicii în regim de spitalizare de o zi la nişte tarife mai mari sunt situaţii în care tarifele au crescut de două sau de trei ori astfel încât să nu mai fie nevoit spitalul să raporteze acele servicii în spitalizare continuă pentru că era plătit mai bine acel serviciu", a spus şeful CNAS, la o dezbatere.

Potrivit lui Radu Ţibichi, pot fi tratate în ambulatoriile de specialitate peste 100 de diagnostice şi proceduri terapeutice.

"În ambulatoriu de specialitate lista de proceduri şi diagnostice şi proceduri terapeutice a fost mărită, peste 100 de terapii se pot efectua în ambulatoriu de specialitate clinic. A fost modificat şi punctajul, respectiv plata pentru aceste servicii. În ambulatoriu de specialitate paraclinic au fost introduse peste 20 de analize noi şi investigaţii paraclinice cu un efort financiar din partea CNAS", a spus Ţibichi.

Ţibichi a precizat că în situaţia în care pentru acele persoane din categoria de vârstă 18-39 de ani medicul constată un risc înalt de îmbolnăvire, atunci consultaţia se va face anual şi nu o dată la trei ani.

Pachetul de bază dă posibilitatea medicilor de familie să încheie contracte pentru ecografii şi EKG-uri făcute în ambulatoriu.

"Nu mai există un plafon de 20 de consultaţii pe zi, astfel pacienţii care se vor adresa medicului peste acest număr vor putea să beneficieze de prescripţie medicală şi bilete de trimitere şi nu vor mai trebui să plătească peste acele consultaţii", a spus Ţibichi.

El a susţinut că începând de luna viitoare furnizorii de servicii medicale vor putea face raportările numai în format electronic.

Extras din Norme ( citeste  si alte extrase ... !!!) ex : sanctiuni aplicabile medicului de familie

Sa nu incaseze sume de bani de la pacienti

 

 

 

Sursa: Agerpres

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro