Norme Coca 2023 - 2024

În anii 1990, fiziologul Reggie Edgerton s-a întâlnit cu regretatul actor Christopher Reeve la un congres științific. Era la câțiva ani după ce actorul, cel mai bine cunoscut pentru rolul Superman, fusese grav rănit în timpul unui concurs de echitație iar Edgerton vedea în fața lui icoana invincibilității Americii țintuită într-un scaun cu rotile, scrie Agerpres.

"Este urgent", i-a spus Reeve, care a decedat în 2004. "Nu veni în laborator doar cu gândul că este doar o altă zi de cercetare. Fiecare zi pentru noi este urgentă".

Puțini oameni de știință înțeleg acest lucru mai bine decât Edgerton. De aproape 40 de ani, el studiază modul în care rețelele neuronale din măduva spinării pot recăpăta controlul voluntar al mișcărilor după paralizie. Acum, el și o echipă de cercetători de la Universitatea California Los Angeles (UCLA) au dezvoltat o procedură de tratament care ar putea schimba, probabil, viața paraplegicilor.

După patru săptămâni de stimulare electrică neinvazivă a măduvei spinării, cinci bărbați care sunt complet paralizați de la mijloc în jos au putut să-și miște picioarele din nou după ani de imobilitate. "Strategia, numită stimulare transcutanată, trimite curent electric în măduva spinării prin electrozi plasați strategic pe piele în partea inferioară a spatelui", a raportat National Institutes of Health (NIH), care a contribuit la finanțarea studiului.

Acest nou experiment "crește la nouă numărul persoanelor complet paralizate care au reușit mișcări voluntare în timpul tratamentului de stimulare spinală, deși este prima dată când această stimulare s-a realizat printr-o metodă neinvazivă. Anterior, aceasta se făcea prin intermediul unui dispozitiv de stimulare electrică implantat chirurgical în măduva spinării ... Surprinzător, până la sfârșitul studiului ... subiecții au fost capabili să-și miște picioarele fără niciun el de stimulare".

"Aceste rezultate încurajatoare oferă o dovadă continuă că leziuni ale măduvei spinării pot să nu mai însemne o sentință de paralizie pe viață și susține necesitatea continuării cercetărilor", a declarat Roderic Pettigrew, director al Institutului național de imagistică și bioinginerie din cadrul NIH.

Studiul a fost efectuat în sesiuni de 45 de minute pe parcursul a 18 săptămâni. Pacienții, cu vârste cuprinse între 19 și 56 de ani, care au paralizat ca rezultat al unor traume suferite în timpul unor activități sportive și într-un accident rutier, erau așezați în fața unei oglinzi, privind cu ochi mari cum partea de jos a corpului lor era în concordanță cu creierele lor pentru prima dată de când suferiseră leziunile.

Metoda funcționează prin schimbarea excitabilității anumitor rețele din măduva spinării, amplificând legăturile uzate, la fel ca un aparat auditiv. După prima lună a studiului, care urmează să fie publicat într-un număr viitor al Journal of Neurotrauma, pacienții au primit doze de buspironă. Medicamentul este utilizat în mod tradițional pentru a trata tulburări de anxietate, dar s-a constatat că sporește efectele de stimulare.

Procedura oferă o alternativă la fel de eficientă și mai puțin costisitoare la stimularea epidurală chirurgicală pe care echipa lui Edgerton a dezvoltat-o anul trecut. Pe piață, costul acestui tratament neinvaziv ar reprezenta o zecime din cel al procedurii chirurgicale care este de 100.000 de dolari.

Edgerton, care a subliniat faptul că stimularea trebuie să fie asociată cu exerciții de reabilitare constante, a declarat că speră să o facă disponibilă clinic în aproximativ doi ani și în final accesibilă pacienților care doresc să efectueze tratamentul pe ei înșiși la domiciliu. Echipa sa s-a angajat deja într-un nou studiu cu privire la faptul dacă o abordare similară poate fi aplicată pentru a-i ajuta pe paraplegici să-și recapete capacitatea de a merge sau chiar a alerga.

Dar deocamdată, cei cinci bărbați, care au fost încântați să aibă din nou control asupra picioarelor lor imobilizate mult timp, vor trebui să aștepte să experimenteze din nou această senzație. Este o realitate comună, dulce-amară în rândul participanților la studii medicale, deoarece ei revin adesea la viețile lor anterioare după ce au testat tratamente care nu sunt încă pe piață.

"Suntem mai degrabă aspru criticați pentru că dăm speranță", a spus Edgerton. "Dar eu nu mă simt deloc reticent din această cauză. De fapt, eu cred că toți ar trebui să aibă speranță".

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro