Norme Coca 2023 - 2024
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat astăzi autorităţilor să interzică vânzarea de ţigarete electronice minorilor. În plus, experţii OMS au cerut interdicţia folosirii ţigărilor electronice în locuri publice închise, în special în locurile unde fumatul "clasic" este interzis, până când se dovedeşte că fumul expirat nu este nociv pentru alţii.

Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii susţin că ţigările electronice nu sunt doar vapori emanaţi în aer, cum spun adesea producătorii. Potrivit OMS, există probe suficiente pentru a avertiza copiii, adolescenții, femeile însărcinate sau cele care vor să aibă copii asupra consecinţelor pe care le poate avea pe termen lung ţigara electrică.

Comercianţii spun însă cu totul altceva. În spatele recomandărilor OMS ar sta cu totul alte motive.

Aproape toţi fumătorii de tutun ştiu că ţigările clasice conţin, pe lângă nicotină, multe alte substanţe nocive: gudron, pesticide sau monoxid de carbon. Într-o ţigară clasica sunt aproximativ 3000 de substanţe toxice şi cancerigene.

Ţigara electronică a fost inventată în 2003 de un farmacist chinez după ce tatăl său a murit de cancer pulmonar, iar un an mai târziu a fost disponibilă şi pe pieţele europene.

În România sunt câteva sute de mii de persoane care pufăie electronic. Piaţa se ridică la aproape 10 milioane de euro.

Deocamdată, piaţa ţigărilor electronice nu a fost reglementată. Abia luna viitoare urmează să înceapă dezbaterile în Parlamentul European.

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro