Norme Coca 2023 - 2024

Pas urias pentru prelungirea perioadei in care pot fi pastrate organele pentru transplant, dupa ce acestea au fost recoltate de la un donator. Ficatul poate fi mentinut viabil, fara a fi distrus, timp de patru zile! Ultimele descoperiri permit cresterea sensibila a numarului celor salvati prin transplant.

Organele prelevate pentru transplant sunt supraracite, potrivit unei tehnici dezvoltate de specialisti de la Harvard Medical School. Prin injectarea de antigel si un compus al glucozei in ficat, acesta poate fi adus la – 6 grade Celsius si conservat, fara a fi congelat, proces care l-ar distruge in mod ireversibil, noteaza Agerpres.

Deocamdata, procedeul a fost experimentat pe sobolani, insa rezultatele ii fac pe oamenii de stiinta sa creada ca, in curând, organele vor putea fi pastrate zile intregi si vor permite, astfel, transplantul la mari distante fata de locul prelevarii.

Cercetatorii au constatat ca toti sobolanii, caror li s-a transplantat un ficat pastrat dupa aceasta procedura, la o temperatura sub zero grade Celsius, au supravietuit cel putin trei luni.

Activitatea de transplant in Romania

Programul National de Transplant este unul dintre cele mai importante programe implementate de catre Ministerul Sanatatii, aflat in coordonarea Agenţiei Nationale de Transplant.

Faptul ca, de la infiintarea programului si pana in prezent, au fost realizate peste 3500 proceduri de transplant, iar numarul donatorilor a crescut de la un an la altul, inseamna ca eforturile autoritatilor din domeniul sanitar, dar si ale societatii civile pentru constientizarea importantei transplantului si pentru dezvoltarea acestui sector sunt recunoscute, a comunicat Ministerul Sanatatii, cu ocazia Zilei Nationale a Transplantului.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro