Se tot vorbește de respectul pacientului față de medic. Acesta există (uneori) și, adevărat, mai are nevoie de îmbunătățiri. Este adevărat că doctorii trebuie respectați și de către stat, prin salarii decente și condiții de lucru la nivel european. Dar haideți să vorbim puțin de respectul medicilor față de pacienți. De ce? Pentru că e simplu ca doctorul, cu un simplu zâmbet și o vorbă bună să-l „trateze” pe pacient pe jumătate…
Atunci când un pacient vine la spital, ori la policlinică (ambulator), ajunge în acest loc de nevoie, nu de „plictiseală”. Nu de puține ori, pacientul este apostrofat de medicul care este obosit, stresat și eventual cu factura la curent neplătită la zi, ori pur și simplu i se vorbește de sus și i se aruncă câteva cuvinte în fugă.
Pacienții însă vor și ei respect. Bolnavii înțeleg că medicii au și ei probleme, și dacă ar putea le-ar rezolva ei, dar vor ca odată cu intrarea lor pe holul spitalului să fie tratați cu respect de către personalul medical, să li se vorbească frumos. Am decis să vorbim cu medicii despre ce se întâmplă la ei în clinică, cum interacționează doctorul cu pacientul, cum poate fi îmbunătățită această relație și ce efecte „miraculoase” poate avea o simplă vorbă bună.
Prof. univ. dr. Mirela Tomescu, șefa Clinicii de Cardiologie ASCAR a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara, pune mare accent pe relația doctor – pacient.
„I-am învățat pe colaboratori și pe studenți să trateze cu respect pacienții, indiferent de vârstă să li se adreseze la persoana a doua plural și să-și trateze pacienții așa cum ar dori să fie tratați ei sau membrii familiilor lor, în condiții de boală. Să nu fie aroganți, grăbiți și superficiali atunci când se adresează unui bolnav. Cred că unii dintre medici se poartă așa din cauza oboselii și a suprasolicitării. După ce ies obosiți din gardă, medicii au în continuare program de consultații, cursuri sau stagii cu studenții, iar bolnavii nu știu acest lucru și doresc să primească toată atenția în momentul respectiv. Acest fenomen ar putea fi prevenit dacă ar exista o metodă de programare, prin telefon sau internet, a vizitelor medicale care nu reprezintă urgențe medico-chirurgicale. Pentru acestea din urmă, pacienții trebuie să se adreseze serviciului de gardă și nu medicului curant”, spune doctorul Mirela Tomescu, care lucrează în domeniu din anul 1982.
La clinica ASCAR din Timișoara lucrează 13 medici , 19 asistente și 6 infirmiere. Sunt consultați aproximativ 10.000 de pacienți anual, dintre care 25% sunt internați, iar 75% sunt evaluați și tratați în ambulatorul secției. Clinica dispune de 50 de paturi pentru spitalizare ”continuă” și de 7 paturi pentru spitalizare ”de zi”. Volumul de muncă este mare, ținând cont și de faptul că este o clinică universitară.
”În general, medicii dintr-o clinică iau ca model atitudinea șefului de secție, iar medicii rezidenții urmează exemplul medicului specialist sau primar care se ocupă de formarea lor. Când totuși se întâmplă ca unii colegi să se adreseze pe un ton nepotrivit pacienților, îi chem în biroul meu și le atrag politicos atenția asupra acestui fapt. La fel procedez cu asistentele medicale, cu infirmierele și cu portarul. E adevărat că în unele momente sunt nervoși, sunt obosiți, poate au probleme acasă și la spital. Este suficient să fie atenționați și atitudinea lor revine imediat la normal. Așa am învățat și eu de la maeștrii mei, să dau dovadă de respect și de empatie față de omul bolnav. Să nu dezumanizăm medicina, să nu-i privim pe pacienți ca pe niște obiecte. Nu poți avea succes în actul medical dacă nu colaborezi cu pacientul. El trebuie să înțeleagă în primul rând ce boală are, ce investigații sunt necesare și în ce va consta tratamentul. Fiecare metodă de tratament are avantaje și dezavantaje. Medicul trebuie să-i ofere pacientului mai multe opțiuni, care trebuiesc explicate pe înțelesul lui. Bolnavul trebuie lăsat să se gândească și să discute cu familia, iar decizia finală va fi o decizie comună, a medicului și pacientului… Și asistentele au un rolul important în comunicarea cu bolnavul. Ele informează pacienții referitor la modul de alimentație, la îngrijirea personală, la efortul fizic permis, datele acestea fiind consemnate și în fișele lor de observație, alături de tratamentul administrat”, spune dr. Mirela Tomescu.
În concluzie, competența profesională medicală se demonstrează nu numai prin cunoștințe teoretice vaste, dar și prin capacitatea de a le aplica într-o activitate de îngrijire eficientă, personalizată și umană.
