Fenomenul fake-medicine explodeaza in România sub nasul Ministerului Sanatatii. Falsa Programa Nationala pentru combaterea bolilor aparatului locomotor si crema-minunePrevious Article
Si daca banii nu ajung ce se va intampla? Despre acest scenariu ne-a vorbit, recent, medicul Bogdan Tanase, presedintele Aliantei Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical.Next Article

Pacientul Stan Pățitul și ipohondria made in Romania

Line Spacing+- AFont Size+- Print This Article
Pacientul Stan Pățitul și ipohondria made in Romania

Cuvîntul „pacient” provine din adjectivul latin patiens, adică răbdător. Însă în latină există și verbul pati – a suporta, a păți ceva

Dragă Adina,

Ai fost, deci, la cardiolog. Nostimi tovarășii tăi de suferință, pacienții aceia din sala de așteptare, amabili și serviabili. Și ce mi-a plăcut cel mai mult la ei e ca în agitația lor burlesc-bucureșteană par a fi descinși dintr-o schiță de Caragiale, așa că mi s-au alungit colțurile gurii înspre urechi citindu-le vorbele. Ei da, pacienții! Cuvîntul „pacient” provine din adjectivul latin patiens, adică răbdător. Însă în latină există și verbul pati – a suporta, a păți ceva, și desigur că Stan Pățitul al lui Creangă ar trebui să se numească, într-un context sanitar, Stan Pacientul. Povestea lui Stan Pacientul e povestea ta și a mea, cînd o pățim cu sănătatea și ne luăm picioarele la spinare mergînd la medic, ceea ce nu-i deloc fain nici în România, nici în Germania. Fain ar fi doar dacă am fi de-a pururea sănătoși tun și să n-avem nevoie de medici. Fericit om e medicul pe lumea asta, căci așa cum spunea Molière, nimeni n-are o meserie mai bună decît el: succesele lui mereu se preumblă la vedere, pe cînd eșecurile lui sînt toate ascunse sub pămînt.

Autor  Jan CORNELIUS Adina POPESCU

Sursa  dilemaveche.ro

Da, desigur, sistemul medical din Germania este unul dintre cele mai bune din lume, conform statisticilor. 

 

0 Comments

No Comments This Article Has No Comments Yet

Sorry, either someone took all the comments and ran away or no one left any in the first place !

But You can be first to leave a comment !

Leave Your Comment

<

*

Pregatirea cabinetelor pentru COVID 19

 

OMS România: Material – personalul medical.  Descarca documentul

OMS România: Materiale informative pentru locul de muncă:  Descarca documentele

Ministerul Sănătății: Măsuri  recomandate pentru populație (12 martie) – link

 

 

 

Video confecționare mască și vizor de protecție

Facebook

Aboneaza-te aici

Banner

INFORMATII UTILE

Reclamatii

 

 

 

STIRILE ZILEI

Umilinta de a profesa ca medic in Romania.

Umilinta de a profesa ca medic in Romania.   0

read more
Raed Arafat: O mască chirurgicală protejează mai mult decât o mască de stofă, iar masca FFP2 protejează mai mult decât una chirurgicală

Raed Arafat: O mască chirurgicală protejează mai mult decât o mască de stofă, iar masca FFP2 protejează mai mult decât una chirurgicală   0

read more
Contradicţii cu privire la intervalul optim dintre cele două doze de vaccin anti-Covid. Ce susţin specialiştii

Contradicţii cu privire la intervalul optim dintre cele două doze de vaccin anti-Covid. Ce susţin specialiştii   0

read more
OMS: Măştile de pânză sunt încă la fel de eficiente, indiferent de tulpina virusului

OMS: Măştile de pânză sunt încă la fel de eficiente, indiferent de tulpina virusului   0

read more
Deținuții, declarați de Guvern prioritari la vaccinare. Liviu Dragnea se poate vaccina înaintea populației generale

Deținuții, declarați de Guvern prioritari la vaccinare. Liviu Dragnea se poate vaccina înaintea populației generale   0

read more
Peste 740.000 de persoane s-au programat pentru vaccinare în ultimele 7 zile

Peste 740.000 de persoane s-au programat pentru vaccinare în ultimele 7 zile   0

read more
BioNTech oferă 50 de milioane de ace speciale pentru extragerea celei de-a șasea doze de vaccin dintr-o fiolă

BioNTech oferă 50 de milioane de ace speciale pentru extragerea celei de-a șasea doze de vaccin dintr-o fiolă   0

read more
Anthony Fauci: Date noi arată că vaccinurile COVID sunt mai puţin eficiente împotriva noilor tulpini ale coronavirusului

Anthony Fauci: Date noi arată că vaccinurile COVID sunt mai puţin eficiente împotriva noilor tulpini ale coronavirusului   0

read more
Ministerul Sănătăţii: Recomandări privind vaccinarea anti-COVID a persoanelor care iau tratament anticoagulant

Ministerul Sănătăţii: Recomandări privind vaccinarea anti-COVID a persoanelor care iau tratament anticoagulant   0

read more
Recomandările Ministerului Sănătății pentru persoanele care iau tratament anticoagulant și care doresc să se vaccineze împotriva COVID

Recomandările Ministerului Sănătății pentru persoanele care iau tratament anticoagulant și care doresc să se vaccineze împotriva COVID   0

read more
Adrian Gheorghe este noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Adrian Gheorghe este noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate   0

read more
Românii sunt departe de imunitatea de grup. Concluziile primului studiu de seroprevalență realizat la Timișoara

Românii sunt departe de imunitatea de grup. Concluziile primului studiu de seroprevalență realizat la Timișoara   0

read more
Simptomele pneumoniei diferă în funcţie de vârstă. „Semnele care alarmează sunt febra şi tusea”

Simptomele pneumoniei diferă în funcţie de vârstă. „Semnele care alarmează sunt febra şi tusea”   0

read more
Noua variantă a coronavirusului descoperită în Africa de Sud ar putea reduce eficacitatea vaccinurilor

Noua variantă a coronavirusului descoperită în Africa de Sud ar putea reduce eficacitatea vaccinurilor   0

read more
Cîțu: Am introdus etapa a treia A, în care intră angajații esențiali din privat. Vaccinarea în această etapă ar putea începe mai repede

Cîțu: Am introdus etapa a treia A, în care intră angajații esențiali din privat. Vaccinarea în această etapă ar putea începe mai repede   0

read more
De ce nu merg românii să-și facă analize medicale

De ce nu merg românii să-și facă analize medicale   0

read more
Guvernul a aprobat introducerea unor noi categorii de persoane în etapa a doua de vaccinare

Guvernul a aprobat introducerea unor noi categorii de persoane în etapa a doua de vaccinare   0

read more
Cum este afectată inima de virusul SARS-CoV2 şi ce simptome pot prevesti  complicaţii cardiovasculare în urma infecţiei

Cum este afectată inima de virusul SARS-CoV2 şi ce simptome pot prevesti  complicaţii cardiovasculare în urma infecţiei   0

read more
Bogdan Aurescu, mesaj emoționant la vaccinare: Am pierdut-o pe mama, am suferit mult că n-am putut să o îmbrățișez și să o sărut

Bogdan Aurescu, mesaj emoționant la vaccinare: Am pierdut-o pe mama, am suferit mult că n-am putut să o îmbrățișez și să o sărut   0

read more
Chinezii testează o terapie ce poate extinde durata de viaţă. „Sperăm să găsim o modalitate de a întârzia îmbătrânirea”

Chinezii testează o terapie ce poate extinde durata de viaţă. „Sperăm să găsim o modalitate de a întârzia îmbătrânirea”   0

read more
COVID-19 se răspândeşte mai uşor în timpul vorbirii decât prin tuse STUDIU

COVID-19 se răspândeşte mai uşor în timpul vorbirii decât prin tuse STUDIU   0

read more
Mihai Craiu, despre traumele emoționale ale copiilor care stau acasă: „Am văzut o mulțime de manifestări, leșin, ticuri, nevroze”

Mihai Craiu, despre traumele emoționale ale copiilor care stau acasă: „Am văzut o mulțime de manifestări, leșin, ticuri, nevroze”   0

read more
Tensiuni între Vlad Voiculescu și Valeriu Gheorghiță? Cîțu: Nu are nicio atribuție ministrul Sănătății dacă Gheorghiță pleacă sau nu

Tensiuni între Vlad Voiculescu și Valeriu Gheorghiță? Cîțu: Nu are nicio atribuție ministrul Sănătății dacă Gheorghiță pleacă sau nu   0

read more

Arhiva

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.