Norme Coca 2023 - 2024

Chinurile prin care trec pacienții români care suferă de diverse forme de cancer până să ajungă la tratamentul corect depășește cu siguranță situația din orice alt sistem de sănătate din Uniunea Europeană. Iar marea problemă este că orgoliile și lipsa de informare a unor medici riscă să ducă la tragedii ce ar putea fi cu ușurință evitate.

Autor  si Sursa Asociatia Daruieste Viata  

Un exemplu de pacient care a reușit să răzbată este Alina. Are doar 33 de ani și a fost diagnosticată cu leucemie în 2011, la Craiova.
Inițial, credea că are o răceală ceva mai serioasă, nimic important. Făcuse curățenie generală și de la asta se simțea atât de amețită și fără putere. Poate o trăsese și curentul, poate luase și vreun virus - tânără avea tot felul de scenarii în minte. S-a dus la spital mai mult la insistențele rudelor, dar la analize mai amănunțite s-a dovedit că lucrurile stăteau mult mai rău.
 
Medicii i-au spus fără menajamente că suferă de o formă de leucemie (limfoblastica) și că trebuie să înceapă tratamentul imediat, ceea ce a și făcut. Despre posibilitatea transplantului de celule stem în cazul pacienților cu forma ei de leucemie a aflat de la o prietenă. Alina l-a întrebat pe medicul din Craiova despre acest tratament și acesta i-a spus că este foarte costisitor, 100.000 de euro, și că nu se face nicăieri gratis.
 
A avut însă inspirația să mai caute și alte păreri, așa că, pentru o a doua opinie, tânăra a venit la Institutul Clinic Fundeni din București, la doamna doctor Alina Tănase. Medicul i-a vorbit inclusiv despre posibilitatea transplantului cu celule stem care se face gratuit în România, chiar în institutul din București.

Salvată cu celule stem de la un donator neînrudit

Pentru că nu a avut în familie donatori, șansa ei a fost un donator neînrudit. Pe 4 iulie 2012 i s-a făcut procedura de injectare a celulelor de la donatorul neînrudit și lucrurile au funcționat foarte bine. Alina venea la controale periodice, inițial o dată la trei luni, apoi o dată la șase.
 
La unul dintre aceste controale, în ianuarie 2015, lucrurile nu au mai stat așa de bine ca de obicei: medicii au constatat o recădere. Dar, pentru că a venit la timp, după doar două săptămâni de tratament, a început să se simtă mult mai bine, iar analizele i-au confirmat starea mult îmbunătățită.
 
În momentul de față, Alina a reintrat în rutina controalelor periodice și lucrurile par că au revenit la normal.
 
Pentru a veni în sprijinul pacienților care trec prin asemenea situații și care au nevoie de cât mai multe informații despre tipul de cancer de care suferă, Dăruiește Viață va avea în curând pe site o secțiune unde pacienții vor găsi informații esențiale despre 16 tipuri de cancer foarte des întâlnite.
 
Până atunci, aveți mai jos câteva detalii despre această boală. Leucemia este un tip de cancer al sângelui. Există mai multe forme de leucemie, în funcție de tipul de celule sanguine afectate. Termenul „acut” descrie o progresie rapidă, iar „mieloid” se referă la originea din celulele mieloide tinere. Celulele mieloide tinere devin, în mod normal, celule mature roșii, albe sau trombocite. În leucemia acută mieloida, măduva osoasă produce prea multe celule sanguine imature, care nu se transformă în celule mature. Trombocitele joacă un rol esențial în oprirea sângerărilor, iar celulele roșii sunt importante în livrarea oxigenului către toate celulele din corp.
 
Producția excesivă a celulelor mieloide imature (blasti) în măduva osoasă împiedică, în final, formarea normală a celulelor roșii, ceea ce duce la anemie, și la scăderea producției de trombocite (trombocitopenie). Pacienții cu LAM se prezintă la medic din cauza apariției sângerărilor, a echimozelor (provocate de numărul scăzut de trombocite) sau pentru că nu au energie și sunt obosiți din cauza anemiei. Fără suficiente celule albe care să funcționeze normal, sistemul imunitar devine mai slab și susceptibil la infecții. Alte simptome includ febră, respirația dificilă și durerile osoase. La diagnosticare, în cele mai multe cazuri, pacienții au un număr crescut de celule albe.

 

Citeste intreg articolul aici 

 

 

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro