Norme Coca 2023 - 2024

Un raport dat publicității ieri de Alianța pentru un Viitor Fără Carii, privind situația răspândirii acestei afecțiuni în țările Europei Centrale și de Est, arată că 40% dintre copiii români au carii. Vestea vine în contextul în care, mai bine de un an, medicina dentară nu a primit niciun leu de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, așa că nimeni, nici măcar copiii, nu a putut beneficia de tratamente stomatologice gratuite sau la preț redus. Iar în ceea ce privește situația actuală, fondurile sunt pe sponci și pot fi folosite pentru o gamă redusă de intervenții.

1,3 milioane de lei! Aceasta este valoarea contractelor încheiate de medicii dentiști din Prahova, pentru acest an, cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Și cum vorbim despre mai puțin de 70 de cabinet care s-au înhămat la o înțelegere cu CAS, în actualele condiții prevăzute de Contractul-cadru, rezultă că sumele astfel distribuite la nivelul județului variază, de la cabinet la cabinet, între 0 lei, la majoritatea, medicii fără contract , și 50.000 de lei. Telegrama a calculat, însă, la momentul respectiv ce înseamnă servicii stomatologice în valoare de 1,35 de milioane de lei pentru asigurații din Prahova. Astfel, raportat la aproximativ 150.000 de persoane cu vârste între 0 și 19 ani, 200.000 de pensionari, 170.000 de salariați, în jur de 7.000 de șomeri indemnizați, 9.000 de studenți înscriși la UPG, 5.000 de beneficiari ai indemnizației de creștere a copilului și, de asemenea, beneficiari ai unor legi speciale, gravidele și lăuzele, plus coasigurații și cei care își plătesc contribuțiile către bugetul asigurărilor de sănătate din mână, ajungem la un total de 550.000 de beneficiari, din care mai bine de jumătate înseamnă vârstnici și copii. Fiecărui asigurat i-ar reveni mai puțin de 2,4 lei pe an, fără ca urgențele să intre, măcar, în discuție.  Cât despre copii, strict, pachetul de bază valabil pentru medicina dentară prevede că, în cabinetele medicilor care au contract cu CAS, aceștia pot beneficia, gratuit, de o consultație pe an, tratamentul cariei simple, tratamentul afecţiunilor pulpare cu anestezie prin infiltraţie, pansament calmant sau drenaj endodontic, tratamentul gangrenei pulpare, tratamentul paradontitelor apicale (prin incizie) cu anestezie prin infiltraţie, tratamentul afecţiunilor parodonţiului cu anestezie prin infiltraţie, extracţia la dinţii temporari cu anestezie prin infiltraţie, extracţia la dinţii permanenţi cu anestezie prin infiltraţie, chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei, decapușonare, reducerea luxaţiei articulației temporo-mandibulară, element metalo-acrilic, reconstituire coroană radiculară, decondiţionarea tulburărilor funcţionale prin aparate ortodontice, inclusiv tratamentul angrenajului invers prin inel/ gutiere,  bărbiţă şi capelină, tratamentul angrenajului invers prin exerciţii cu spatula/şedinţă, aparate şi dispozitive utilizate în tratamentul malformaţiilor congenital, șlefuirea în scop ortodontic/dinte, reparaţie aparat ortodontic, menținătoare de spațiu mobile și sigilare.

Atenție, însă! Decontarea de 100% se face la valorile înscrise în normele stabilite de CAS, unde tarifele variază între 20 de lei, pentru șlefuirea unui dinte sau extracția unui dinte temporar, cu anestezie, și câteva sute de lei pentru aparatele și dispozitivele utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale. Asta înseamnă că, dacă este cazul, diferența trebuie acoperită din buzunarul părinților. Și, ca și în cazul rețetelor eliberate în regim compensat sau gratuit, mai mereu este cazul, iar când vine vorba despre sănătate gratuitatea capătă noi înțelesuri, de obicei unele costisitoare pentru pacienți.

În acest an, și Primăria Ploiești a pregătit un program pentru evaluarea stării de sănătate  dentară și dispensarizarea preșcolarilor și elevilor din unitățile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului. Este vorba despre o hotărâre votată de Consiliul Local la finalul lunii iulie prin care se alocă, în acest scop, 120.000 de lei. Potrivit expunerii de motive care a însoțit proiectul la momentul supunerii la vot, “ținând cont de faptul că afecțiunile orale reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, implicând un cost social și economic considerabil, se impune o evaluare a statusului dentar al preșcolarilor și elevilor, concomitent cu o campanie de informare -  având ca obiectiv reducerea nivelului de expunere la factorii majori de risc și promovarea unui stil de viață sănătos”. Aproape 38.000 de copii din municipiu ar urma să beneficieze de pe urma acestei campanii, dar strict în ceea ce privește identificarea problemelor dentare. Și asta pentru că banii abia dacă ajung pentru cumpărarea materialelor strict necesare la efectuarea unui consult banal, prin care aceștia, respective părinții să fie informați cu privire la probleme.

Pe de altă parte, însă, informarea a făcut-o deja, gratuit, asociația sus menționată, și pesemne că nici părinții nu sunt străini de situație. Problema este, însă, cine plătește tratamentele? Municipalitatea sigur nu, dat fiind că, pentru anul școlar 2013 – 2014, a alocat cabinetelor de medicină dentară din școli, fix 3.700 de lei, pentru materiale sanitare. Revenind la calcule, așadar, dacă 40% din cei 38.000 de preșcolari și elevi din Ploiești au carii, înseamnă că în jur de 15.000 ar avea nevoie de tratament. Iar cu 0,24 de bani pentru fiecare, într-un an, nici până la majorat nu vor beneficia nici măcar de o plombă! Și cum părinții nu comtează, se vede treaba, nici pe banii cu care cotizează ca să fie considerați asigurați, e limpede că tot bugetele familiilor ar trebui să suporte cheltuielile, integral! Numai că, dacă ar fi putut, pesemne că statistica ar fi arătat, astăzi, altfel.

Cert este, însă, că finanțarea, fie ea națională sau locală, făcută de ochii soacrei, are urmări pe termen lung. "Afecțiunea aceasta constituie, în continuare, o problemă alarmantă în țările Europei Centrale și de Est. În fapt, copiii cu o stare de sănătate orală deficitară sunt de până la 12 ori mai predispuși la restricții de activitate, lipsă de concentrare la școală, ceea ce conduce la afectarea rezultatelor școlare și a relațiilor sociale. În România, procentul copiilor afectați de carie se ridică la 40%. Este important de menționat că perspectiva pozitivă există, deoarece caria dentară poate fi prevenită, iar în etapa incipientă, evoluția cariei este reversibilă prin tratament corespunzător", a arătat dr. Georgios Tsakos, membru al comitetului de conducere al Alianței pentru un Viitor Fără Carii.

Față de celelalte țări incluse în studiu, românii merg la dentist cel mai frecvent doar atunci când prezintă dureri de dinți sau când dintele trebuie extras, arată raportul Asociației.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro