Norme Coca 2023 - 2024

 

Autor Eugen Hriscu      Sursa

Noi, cei care am lucrat în sistemul public de psihiatrie, avem cu toţii cunoştinţă de lucrurile grave care se întâmplă în spatele zidurilor azilelor psihiatrice din secolul trecut convertite mai mult cu numele în spitale. Nu este vorba doar de recentul scandal al măsluirii unor studii clinice, dar mai ales şi mult mai grav, de încălcarea cu bună ştiinţă a celor mai elementare drepturi ale pacientului psihiatric.

Spitalele de psihiatrie sunt noile orfelinate ale României. Aflate la marginea oraşelor, ele sunt şi la marginea atenţiei publice. În spatele zidurilor construite pe vremea când bolnavii psihici erau alienaţi şi psihiatrii alienişti, se întâmplă orori. Cea mai recentă şi mai cutremurătoare, atingând limitele cuvântului „masacru”, este omorârea prin frig şi înfometare şi lipsire de îngrijiri medicale a zeci de oameni ţinuţi închişi în spitalul de la Poiana Mare. Nimeni nu a fost tras la răspundere, nimic nu s-a schimbat – doar spitalul a primit faianţă noua pentru zidurile sale scrijelite cu unghiile şi gresie proaspătă pentru podelele pe care şi-au târşâit paşii orfanii adulţi ai sistemului medical şi de asistenţă socială al României. O doamnă doctor afirma în 2010 despre Poiana Mare – „dimineaţa, când bolnavii se duc la masă, e un peisaj ca la Auschwitz”.

Dar Poiana Mare este doar o parte vizibilă. Nu vă gândiţi ...............

Citeste mai mult: AICI

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro