Norme Coca 2023 - 2024

„Prea scumpe!“ – sunt două cuvinte auzite tot mai des în oncologia europeană. Medicii şi pacienţii au început şi ei să vorbească tot mai tare şi mai răspicat despre diferenţele substanţiale existente între ţările UE în privinţa disponibilităţii citostaticelor şi a costurilor pe care pacienţii cu cancer trebuie să le suporte. Diferenţele sunt clar în defavoarea pacienţilor din estul Uniunii Europene, iar subiectul a ajuns pe masa decidenţilor de la Bruxelles. Nu suntem în faţa unui conflict deschis între anumite tabere, dar disensiunile sunt pronunţate şi încă nu există un acord în privinţa soluţiilor.

„Costul prohibitiv al noilor terapii anticancer este probabil principalul factor care produce probleme de inechitate în terapia cancerului“, constată raportul preliminar al Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO), a cărui variantă finală va fi publicată în mai 2015 şi care numără între cei doi investigatori principali şi pe dr. Alexandru Eniu, de la Institutul Oncologic din Cluj. Această inechitate a fost subiectul unei dezbateri în Parlamentul European, desfăşurată la începutul acestei săptămâni, la care au participat mai mulţi experţi europeni în oncologie, europarlamentari, oficiali ai Comisiei Europene şi lideri ai organizaţiilor de pacienţi.

Dezbaterea a fost declanşată de observaţiile unui alt român, Vlad Voiculescu, vicepreşedintele Coaliţiei Europene a Pacienţilor cu Cancer (ECPC). România este singura ţară UE în care intrarea unor noi terapii pe lista medicamentelor subvenţionate este aproape imposibilă: doar 14 substanţe nou introduse în ultimii şapte ani, majoritatea pentru boli rare. Anual, România cheltuie doar 20 de euro/capita pentru cancer, în timp ce Germania alocă 182, Italia 114, media Uniunii europene fiind de 102 euro.

La această calicie practicată de guvernele succesive de la Bucureşti se adaugă şi costurile tot mai mari ale terapiilor inovative pentru cancer. În ultimul deceniu, costul mediu al unei cure cu citostatice nou lansate s-a dublat de la 4.500 de dolari pe lună la peste 10.000 de dolari pe lună. „Datele disponibile îi contrazic clar pe cei care susţin că dacă avem cheltuieli mai mari automat vom obţine rezultate mai bune“, afirmă profesorul Richard Sullivan, directorul Institutului pentru Politica Cancerului de la King’s College din Londra. Costurile multor terapii din oncologie au ajuns să depăşească consistent posibilităţile pacienţilor de a plăti direct din buzunar şi a statelor din estul UE de a subvenţiona astfel de terapii. Problema apare în special în cazul substanţelor noi, lansate în ultimii zece ani, pentru tratamentul formelor incurabile de cancer. „Dacă lucrurile vor continua în acelaşi ritm vom fi martori în curând la o onco-migraţie atât în rândul pacienţilor, cât şi a medicilor“, avertizează profesorul Sullivan.

Efectele adverse ale terapiei cu citostatice reprezintă o parte importantă în procesul prin care un medic decide ce anume să-i prescrie pacientului său. Într-un editorial publicat în Journal of Clinical Oncology,oncologul Nandita Khera, de la Mayo Clinic din Phoenix, argumentează că printre aceste efecte adverse ar trebui să se numere şi „toxicitatea financiară“. Khera propune chiar o scală de evaluare a acestei toxicităţi: „Recunoaşterea toxicităţii financiare printr-un sistem de evaluare va creşte atenţia asupra inconfortului financiar şi, pentru pacienţi, va facilita luarea unei decizii alături de medic care să echilibreze şi să ia în considerare atât potenţiale beneficii, cât şi prejudicii“. O toxicitate financiară de gradul 3 pe scala propusă de Khera (scala are 4 grade de toxicitate) ar echivala cu nevoia pacientului de a-şi ipoteca casa pentru a-şi plăti tratamentul, pierderea locului de muncă ca rezultat al tratamentului, acumularea de datorii mai mari decât veniturile curente şi incapacitatea de a plăti pentru necesităţile cotidiene. „Dacă noi, ca profesionişti“, argumentează Khera, „credem că toxicitatea financiară este un efect al tratamentului cancerului la fel de devastator ca orice alt efect advers, atunci se cuvine să găsim un mod de a aprecia impactul complet pe care aceste costuri îl au asupra vieţii pacienţilor noştri şi să-l discutăm la fel de sincer şi deschis, şi cu aceeaşi rigoare, ca orice alt efect advers serios produs de o anumită terapie“.

Dacă pacienţii nu prea au modalităţi de a se proteja împotriva acestei toxicităţi financiare, statele UE mai sărace o fac prin introducerea aprobărilor necesare pentru ca pacienţii să beneficieze de tratament oncologic subvenţionat. Aceste proceduri birocratice întârzie de obicei iniţierea tratamentului cu cel mult o lună, constată studiul ESMO mai sus menţionat, dar în Europa există şi două excepţii unde această întârziere este chiar mai consistentă: Albania şi România.

Un alt mod de a controla cheltuielile din oncologie este amânarea introducerii noilor terapii pe lista celor compensate de stat, ceea ce scade accesul pacienţilor la ele. În ţările din estul UE, guvernele petrec luni întregi negociind preţul de subvenţionare al acestor medicamente. „Multe comitete de experţi nu fac altceva decât să reproducă la nivel naţional aceleaşi evaluări făcute de Agenţia Europeană a Medicamentului atunci când aprobă punerea pe piaţă a medicamentului respectiv”, spune profesorul Francesco Perrone, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Tumorilor din Napoli. „Preţul unui nou medicament ar trebui să se bazeze pe valoarea sa adăugată, dar adesea se pare că este mult mai mare decât dimensiunile reale ale beneficiilor“. Se face referire în special la subvenţionarea terapiilor scumpe administrate în ultimele luni de viaţă, a căror cost-eficienţă este pusă la îndoială de voci importante din oncologia europeană.

Profesorul Perrone propune şi un nou mecanism de stabilire centralizată a preţurilor pentru medicamente în Europa, diferit de actuala modalitate de referenţiere la un coş de preţuri din alte state UE. Mai exact, un preţ de bază pentru o terapie nouă ar trebui stabilit la nivel european, el fiind valabil în toate statele UE. În funcţie de un index de bogăţie al ţărilor UE va fi stabilit preţul de subvenţionare în fiecare stat membru conform contextului naţional. De pildă, dacă pentru un medicament nou preţul negociat la nivel UE este de 1 euro, în funcţie de indexul de bogăţie Germania va plăti 1,2 euro, iar România 0,75 euro.

Deşi are meritul de a deschide discuţia, propunerea Perrone este întâmpinată cu rezerve atât politic, cât mai ales de industria farmaceutică. „Un astfel de mecanism ar fi foarte complicat de pus în funcţiune“, crede Gabriella Almberg, directorul EFPIA pentru relaţia cu autorităţile, principala organizaţie europeană a producătorilor de medicamente. „Problema este că agenţiile naţionale stabilesc preţul nu doar în funcţie de PIB, ci şi de priorităţile de sănătate specifice ţării respective. În plus, un mecanism unic de stabilire a preţurilor în toate statele UE ar trebui să excludă şi comerţul paralel, ceea ce este un subiect politic foarte dificil“. Soluţia industriei farmaceutice este de a reloca fonduri dinspre zona de spitalizare înspre cea dedicată cheltuielilor specifice cu medicamentele. Însă în timpul dezbaterii de la Bruxelles, niciun comentariu din partea reprezentantului EFPIA despre preţurile prea mari ale noilor terapii.

Procesul declanşat la nivelul UE pentru soluţionarea acestei crize sistemice va fi laborios şi din cauza principiului subsidiarităţii, care permite statelor membre să aibă ultimul cuvânt în chestiuni legate de sănătate. Dată fiind importanţa subiectului, este totuşi de bun augur pentru noi că doi români fac parte din cercul zero al dezbaterii. Îngrijorător este că, dacă în câţiva ani nu vor apărea schimbări concrete în politicile medicamentului, atât la nivel european, cât şi naţional, vom sfârşi într-un „sistem medical care va semăna cu o geantă Louis Vuitton: frumoasă la privit, scumpă, dar aproape inutilă“.

 

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro