Norme Coca 2023 - 2024
In premiera in Romania, incepand de luni pana vineri, la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) din Targu Mures se desfasoara concursul public pentru desemnarea rectorului, scrie Agerpres. UMF Targu Mures devine astfel prima universitate din Romania care a optat, in urma unui referendum organizat in luna septembrie 2015, pentru varianta alegerii rectorului prin concurs public, asa cum se intampla in universitatile occidentale, si nu prin alegerea acestuia in cadrul unei adunari generale.Printre cei 16 membri ai comisiei de concurs se regasesc doi fosti ministri ai Educatiei, fosti si actuali secretari de stat, rectori sau presedinti ai senatelor unor universitati, profesori straini si studenti.

Intre acestia se numara Ecaterina Andronescu, presedintele Senatului Universitatii Politehnica, Bucuresti, Sorin Mihai Cimpeanu, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara, Bucuresti, presedintele Consiliului National al Rectorilor, Mihnea Costoiu, rectorul Universitatii Politehnica, Bucuresti, Gigel Paraschiv, ministru secretar de stat in Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, rectorul UMF Bucuresti, academicianul Ioanel Sinescu, rectorul UMF Cluj Napoca, Alexandru Irimie, precum si Gabriel Gurman de la Universitatea 'Ben Gurion' din Israel si Kiss Robert Gabor de la Universitatea 'Semmelweis' din Budapesta.

Din comisie mai fac parte sase profesori de la UMF Targu Mures si doi studenti.  La concursul public pentru ocuparea functiei de rector s-a inscris, in perioada 1-5 februarie, doar actualul rector al UMF Targu Mures, prof. dr. Leonard Azamfirei.

Potrivit metodologiei de concurs, la inceputul concursului comisia isi alege prin vot un presedinte care va conduce lucrarile. Concursul se va desfasura in doua etape, audierea candidatului si analiza dosarului de candidatura.

Candidatul are posibilitatea astfel sa isi prezinte Planul managerial si orice alte informatii legate de viziunea pe care are privind dezvoltarea Universitatii, intr-o prezentare care nu poate depasi 30 minute, iar punctajul acordat de fiecare membru al comisiei va face referire la continutul prezentarii, calitatea expunerii si modul de raspuns la intrebarile comisiei.

Punctajul acordat de fiecare membru al comisiei va viza continutul Planului managerial (identificarea oportunitatilor, riscurilor, prezentarea unei viziuni de dezvoltare, a unei strategii, a unor obiective si a mijloacelor de indeplinire a obiectivelor), aprecierea realismului obiectivelor asumate, cuantificarea rezultatelor si impresia generala asupra Planului managerial.

Decizia finala a comisiei privind castigatorul concursului se va lua prin vot, in functie de media punctajelor obtinute de candidat, si va fi raportata la fiecare membru al comisiei.

 

Sursa

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro