Norme Coca 2023 - 2024

Universitatea de Medicină şi Farmacie introduce în anul 2015, în premieră naţională, un nou concept de admitere pentru studenţii internaţionali, early admission.

Astfel candidaţii, care aplică la programele de limba engleză de la Medicină Generală şi de la Medicină Dentară, vor putea susţine un examen de ”admitere timpurie”, în luna aprilie. Numărul de locuri disponibile pentru anul universitar 2015-2016 pentru cele două programe de licenţă în limba engleză este de 100 în Medicină şi 30 în Stomatologie.

azamfirei

„ Este un concept nou pentru România, un concept de admitere pe care îl folosesc universităţi din alte ţări, îndeosebi din SUA, se adresează studenţilor internaţionali, deci nu studenţilor români şi este destinată exclusiv programelor de limba engleză, la Medicină şi Medicină Dentară”, a precizat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rector UMF Tîrgu Mureş.

Studenţii pot aplica online pentru aceste programe în luna martie. Tot atunci sunt invitaţi la un interviu online şi, de asemenea, în această perioadă se face evaluarea dosarelor, a performanţelor ştiinţifice până în acel moment, iar la sfârşitul lui aprilie se dă o decizie.

„Decizia poate să fie de 3 tipuri, primul tip cel favorabil este o aşa numită admitere condiţionată şi când spun condiţionată este, de fapt, ideea că decizia definitivă apare după ce documentele lor sunt validate de către Ministerul Educaţiei şi candidaţii au trecut şi examenul de bacalaureat, care se dă mai târziu. A doua opţiune este aşa numitul regular admission, studenţii sunt trecuţi spre admiterea obişnuită din luna septembrie şi a treia decizie mai puţin favorabilă este respingerea pentru că nu îndeplinesc criteriile universităţii”, a mai afirmat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rector UMF Tîrgu Mureş.

”Early admission” este o noutate care este în favoarea atât a candidaţilor pentru că vor şti în luna aprilie dacă sunt acceptaţi sau nu la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş şi îşi pot gândi altfel strategia care urmează să o aplice, cât şi a Universităţii, întrucât îşi poate dimensiona mai bine numărul de locuri pe care-l scoate la concurs.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro