Norme Coca 2023 - 2024
Legea privind vaccinarea obligatorie a copiilor este aproape gata, oficialii din domeniul sănătăţii mai având de lucru la capitolul sancţiuni pentru părinţii care refuză să-şi imunizeze copiii. Potrivit profesorului Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, actul normativ care va fi pus în dezbatere publică în luna februarie prevede o serie de vaccinuri obligatorii, pe listă fiind incluse cele împotriva difteriei, tetanosului, rujeolei, rubeolei, oreonului, hepatitei B şi infecţiei cu haemophilus. „Sancţiunile pot fi introduse după o perioadă în care lumea se informează, nu mai apar sincope în aprovizionarea cu vaccinuri, există comitete tehnice care să facă consiliere, adică, să punem întâi bazele infrastructurii, ca să asigurăm un program coerent, nu să începem întâi cu sancţiunile. Chiar dacă vor fi anumite sancţiuni, ele vor fi introduse progresiv”, a precizat Rafila, pentru gândul. Cea mai dură sancţiune despre care s-a discutat până acum este condiţionarea înscrierii la şcoală de prezentare schemei obligatorii de vaccinare, variantă la care nu s-a renunţat, dar care este încă în discuţie ea ridicând o serie de probleme juridice. De asemenea, în discuţia iniţială a fost şi prevederea prin care părinţii ar putea fi acuzaţi chiar de rele tratamente aplicate minorului dacă refuză vaccinarea.

În ţara noastră, vaccinarea copiilor se face, în prezent, după o schemă, pe care părinţii o pot refuza, fără a suporta niciun fel de consecinţă. Autorităţile din domeniul sănătăţii au pus la punct un proiect de lege prin care susţin că vor să-i facă pe părinţi să conştientizeze adevărata importanţă a vaccinării şi care, conform declaraţiilor recente ale reprezentanţilor din domeniu, va introduce, sancţiuni progresive pentru cei care nu acceptă noile reguli.

În lista vaccinurilor obligatorii pentru orice copil vor fi incluse cele impotriva difteriei, tetanosului, rujeolei, rubeolei, oreonului, hepatitei B şi infecţiei cu haemophilus.

„Este vorba despre numărul de antigene care trebuie să facă parte din imunizarea oricărui copil, astfel încât să se evite bolile care pot provoca decesul sau sechele foarte grave. Este vorba despre difterie, tetanos, tuse convulsivă, rubeolă, rujeolă, oreon, hepatita B şi, inclusiv, infecţia cu haemophilus, pentru că şi acest antigen face parte din compoziţia unui vaccin compus”, a explicat pentru gândulprofesorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

În ultima perioadă au existat controverse în ceea ce priveşte păstrarea vaccinului împotriva tuberculozei (BCG) în lista vaccinurilor obligatorii pentru copii. În foarte multe state acest vaccin a fost eliminat, însă, profesorul Alexandru Rafila susţine că acolo acest lucru s-a datorat incidenţei scăzute a acestei boli. Nu este cazul României, care se numără, în prezent, printre ţările cu cea mai mare incidenţă a tuberculozei, în ciuda faptului că numărul de cazuri de acest fel s-a redus la jumătate în ultimii ani.

„Vaccinul BCG se administrează la copii imediat după naştere, însă vaccinul BCG nu previne tuberculoza, din păcate. Nu există un vaccin în momentul de faţă care să prevină tuberculoza, ci previne complicaţiile grave ale tuberculozei în primul an de viaţă. (...) Au fost întrebări legate de includerea sau neincluderea lui în această listă. (...) Sunt ţări în care acest vaccin nu se mai utilizează, dar în acele ţări au incidenţă mică a tuberculozei. La noi, din păcate, este încă o problemă, deşi a fost redusă cu 50% în ultimii 10 ani. El este recomandat în continuare, dar, cum vă spuneam, nu previne boala în sine, ci doar complicaţiile majore la persoana respectivă”, a explicat profesorul Alexandru Rafila.

Sancţiunile pentru părinţi vor fi introduse progresiv

Sancţiunile pe care le vor primi părinţii în cazul în care refuză să îşi vaccineze copiii vor fi introduse progresiv.

„Sancţiunile pot fi introduse după o perioadă în care lumea se informează, nu mai apar sincope în aprovizionarea cu vaccinuri, există comitete tehnice care să facă consiliere, adică, să punem întâi bazele infrastructurii, ca să asigurăm un program coerent, nu să începem întâi cu sancţiunile.  Chiar dacă vor fi anumite sancţiuni, ele vor fi introduse progresiv şi scopul legii nu este de a sancţiona, ci de a convinge părinţii cu privire la utilitatea vaccinării. Nu este un scop coercitiv, ci este un scop stimulativ pentru vaccinare”, a declarat profesorul Alexandru Rafila.

Anterior, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a vorbit într-un interviu acordat Mediafax despre posibilele sancţiuni. Întrebat fiind dacă în România s-ar putea aplica un model de pedeapsă a părinţilor cum este cel din alte state europene, precum Franţa, unde copiii nevaccinaţi nu sunt primiţi la şcoală, invocându-se protecţia colectivităţii, ministrul a declarat că aceasta poate fi o variantă de urmat. „Nu cred că există o sancţiune mai mare decât neacceptarea în colectivitate. Aceasta este o sancţiune completă”, a completat Patriciu Achimaş-Cadariu.

Pe de altă parte, Alexandru Rafila a adăugat că noua lege vizează şi remedierea problemelor existente în ceea ce priveşte stocurile de vaccinuri la nivel naţional şi vrea să pună la punct campanii de informare a populaţiei şi a medicilor. De asemenea, la nivelul judeţelor, cât şi la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică, vor apărea comitete tehnice care să se ocupe de campaniile de imunizare la nivel local.

„Legea, în primul rând, va permite constituirea unui stoc de vaccin la nivel naţional care să acopere un necesar suplimentar de încă un an de zile, ca să evităm situaţii cum au fost cele semnalate în ultima perioadă, când a existat criză de vaccin. În al doilea rând, campanii permanente de informare a populaţiei, dar şi a medicilor şi a celorlaltor categorii interesate şi, cred că este un lucru foarte foarte important că, atât la nivelul judeţelor, cât şi la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică, se vor constitui nişte comitete tehnice care să poată să coordoneze campania de imunizare la nivel local şi, pe de altă parte să ofere consiliere, să soluţioneze diverse solicitări ale părinţilor sau ale medicilor de familie referitoare la programul de imunizare”, a explicat, el

Varianta finală a legii va fi pusă în dezbatere publică în luna februarie, după ce vor fi finaizate toate detaliile de natură juridică pe care trebuie să le îndeplinească.

Schema de vaccinuri recomandate în România

În România există o schemă de vaccinuri recomandate de Ministerul Sănătăţii, pe care însă părinţii care o refuză integral sau parţial nu suportă nicio consecinţă.

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro