Norme Coca 2023 - 2024

Procurorul Denisa Cristodor din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC) din Parchetul General arată în rechizitoriul prin care a trimis în judecată şase profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova că una dintre consecinţele fraudării examenelor este înmulţirea cazurilor de malpraxis.

Denisa Cristodor este procuroarea care a investigat, în ultima perioadă, mai multe cazuri de corupţie universitară: prodecanului Facultăţii Finanţe- Bănci din ASE, Iuliu- Cosmin Şerbănescu, al directorului administrativ al UMF Bucureşti, Dan Pahoni, al corupţiei de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, sau cel de la Universitatea "Vasile Goldiş" din Arad. Ancheta de la UMF Craiova Şase cadre didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova au fost trimise în judecată luna trecută pentru luare de mită după ce ar fi primit de la mai mulţi studenţi bani, bijuterii din aur şi cosmetice, pentru a-i promova la examene. Era vorba de profesorii Dănuţ Firu, Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Chirigiu, Ştefana Oana Purcaru şi Lucica Roşu. Cine sunt profesorii acuzaţi 1.    Lucica Roşu (64 de ani)- titular al cursului ,,Microbiologie, virusologie, parazitologie”; 2.    Dănuţ Firu (50 de ani)- titular al disciplinelor ,,Biochimie” şi ,,Chimia materialelor dentare”; 3.    Ştefana Oana Purcaru (40 de ani) -  asistent la disciplina ,, Biochimie”; 4.    Liviu Chirigiu (52 de ani) - titular al disciplinelor “Chimie analitică, chimie sanitară” şi “Toxicologie medico- legală”; 5.    Cristina Petrică (64 de ani) - titular al disciplinei ,,Patologie generală” 6.    Daniela Cernea (60 de ani)- titular al disciplinei ,,Anestezie. Terapie intensivă. Prim ajutor”. „Fapt încurajat de cadrele didactice” Procuroarea Denisa Cristodor arată în rechizitoriu că studenţii în cauză sunt viitoarele cadre medicale, practicieni, “care sub aspectul modului de pregătire didactică/practică pun sub semnul întrebării acumularea cunoştinţelor necesare pentru tratarea pacienţilor, fapt încurajat şi de către cadrele didactice care sunt de asemenea, practicieni în domeniul medical şi care astfel îşi încalcă şi jurământul depus cu ocazia intrării în profesie”. “De menţionat că urmare a unei pregătiri deficitare în prezent s-au înmulţit în mod semnificativ cazurile de malpraxis, această pregătire fiind cauzată şi de către cadrele didactice care încurajează studenţii în acest sens, primind cadouri sau sume de bani de la aceştia pentru a le facilita promovarea examenelor formal, prin copierea rezolvărilor, cadrele didactice părăsind sălile de examene întru facilitarea copiatului, ca în cazul  profesoarei Daniela  Cernea”. Au dat examenul ideal: fără profesor în sală Exemplu dat de aceasta este la  examenul de „Anestezie. Terapie intensivă. Prim ajutor”, când 11 studenţi au strâns bani şi au cumpărat o bijuterie de 400 de lei pe care i-au dat-o, înainte de examen, profesoarei Daniela Cernea. Studenţii au fost lăsaţi să copieze, iar cadrul didactic a părăsit sala, pentru a nu-i deranja din copiat. Toţi concurenţii au primit nota 10. După 40 de minute, studenta Iulia a sunat-o pe profesoară să-i transmită că poate să vină să ridice lucrările. Iulia: Sunt studentă la Moaşe. Noi avem acum examen. Cernea: Da. Iulia: Şi v-am sunat să v-anunţăm că am terminat. Cernea: Aţi terminat. Gata! Vin şi eu. Iulia: Da. Bine, bine. La revedere! Procuror: “Practica oferirii de cadouri, generalizată” Procuroarea Denisa Cristodor a remarcat faptul că medicii sunt obişnuiţi cu fraudarea examenelor încă din timpul anilor universitari, practica colectei şi oferii de bani sau alte cadouri fiind generalizată , aproape la toate cadrele didactice din cadrul UMF Craiova şi nu doar sporadică, întâmplătoare, nefiind cazuri pasagere. Acest fapt reiese din discuţiile telefonice ale studenţilor, din declaraţiile unui colaborator sub acoperire dar şi din discuţiile şi mesajele cadrelor didactice sau a personalului auxiliar, în cauză fiind continuată urmărirea penală faţă de un număr mare de cadre didactice, respectiv 9. Sms- urile acuzatoare Printre probe sunt mai multe sms-uri şi discuţii telefonice. Astfel, un student îi trimite un sms unui profesor:    Am si eu maine examenul la anatomie.grupa 7 seria A,nume: Duna Iulian Nicusor..multumesc frumos!! Vreau sa va mai intreb daca la histologie se poate aranja pe bani cu dr Craitoiu. Un alt sms, trimis de profeasoara Roşu Lucica unui student, cu subiectele de la examen: “Buna seara . Ai grija de bacteriile mdr si producatoare de beta-lactamaze! Mecanisme,metode de testare! Aveti staf ,klebs si bacili gram neg non-fermentativi. Succes!” O altă profesoaar transmitea sms-uri unui student: ,,oasele piciorului. Ficatul configuraţie. Articulaţiile degetelor mâinilor.”/ “La practic: complexul QRS semnificatie caracteristici, val normale”/ “La scris muschii ventilatori, reglarea secretiei gastrice mecanusn moral si plasma sangvina compozitia” "Îţi dai seama că nu sunt toţi genii din gupa aia" Studenţii discutau între ei, şi îşi dădeau seama că mulţi colegi trec examenul pe şpagă. Student: Dani, salut! Te deranjez? Tu ai vorbit cu cineva în privinţa paleologiei? PO-ului ăsta? Mă refer dacă ştii ceva de profă, cum …procedează. Daniel Gabriel: Da. Student: Şi? Daniel Gabriel: Am vorbit cu Giorgiana, de la grupa 2. Student: Aşa. Daniel Gabriel: Şi ei i-au dus un buchet de flori şi o pereche de cercei. Student: Ce i-au dus? O pereche de cercei şi mai ce? Daniel Gabriel: Un buchet de flori. Ca şi noi. Student: Aşa. Daniel Gabriel: Şi i-a trecut pe toţi. Student: Mie-mi zise ăsta, Dani, Motanu’ din grupa 1, ştii? Că la el au trecut tot aşa, toţi. Bă, frate, şi AMAR n-a ştiut o boabă. Bă, o boabă. Îţi dai seama că nu sunt toţi genii din gupa aia. Şi l-a trecut frate cu 5, mânca-ţi-aş. N-a ştiut nici hematia, nici aia, să-i zică. Tezaurulor de aur de la UMF Craiova Procuroarea Denisa Cristodor a pus sechestru asigurator pe mai multe sume de bani şi şi pe un întreg tezaur de bijuterii, apropae 500 de bijuterii, găsite la percheziţii la profesoarele cernea şi petrică.  Bijuteriile au fost depuse la Trezorieria Statutului. La Daniela Cernea s-au găsit zeci de bijuterii din aur, cele mai scumpe: 5 inele - 14,64 grame, 3 coliere diverse modele cu pandantive - 11,42 grame, 6 coliere diverse modele – 79,18 grame, 7 brăţări fără pietre diverse modele- 76,60 grame, 6 brăţări cu pietre- 22,90 grame, 32 de cercei diverse modele cu pietre- 64,60 de grame, 18 cercei diverse modele fără pietre- 37 de grame ş.a. Similar, la Cristina Petrică s-au găsit zeci de bijuterii din aur, printre care sunt enumerate: 12 cercei cu pietre- 14,70 grame, 14 cercei fără pietre- 16,57 grame, 5 lănţişoare diverse modele- 9,00 grame, 5 brăţări model lanţ- 14,06 grame. În esenţă cazul priveşte modul în care zeci de studenţi dădeau bani, sume care plecau de la 100 de lei/student şi ajungeau la 100 de euro/student, sau bijuterii pentru promovarea unor examene. Apetenţa pentru bijuterii a  unor profesoare era renumită în întreaga facultate, potrivit interceptărilor. “Să punem toţi mai mult, că nu pun eu mai mult” Astfel, doi studenţi discutau la un examen al Cristinei petrică să strângă bani de la toţi colegii de grupă, dr că suma de 50 de lei era prea mică, şi ar fi cumpărat o bijuteri modestă, de doar 900 de lei. Discuţiile erau ca fiecare student să cotizeze 70 de lei. În final, studenţii au strâns câte 100 de lei de fiecare. Nichi: Ia zi-mi ţi mie cine a hotărât să pună câte 50 de lei pentru ăstea? Adelina Ionela: Poftim? Nichi: Cine a hotărât să pună câte 50 de lei? Adelina Ionela: Mai mulţi din grupă. Nichi: Mai mulţi, cum ar fi cine? Zi-mi şi mie câţva. Adelina Ionela:  Lori, Mădă, Simona, doamna Tatina, Girsi, eu, Andu. Nichi: Păi şi ce fac dacă pun 50 de lei? De cât îi duc ăşteia aur? Adelina Ionela: Păi de cât vine. Nu ştiu de cât vine. Cât vine. 50 înmulţit cu 18 … Nichi: 50 ori, da, ori 18. 5 ori 10, 50, 5 ori 5… Adelina Ionela: 9 milioane nu vin aşa. Nichi: Da, 9 milioane. Şi e un milion trei sute gramul de aur sau un milion două sute câte e. Şi ce faci, îi iei 8 grame? Adică căcat. E nimic pentru ea. Adelina Ionela: Băi dă-o-n colo! Nichi: O grupă întreagă. Zice că e de râs. Adelina Ionela: Ei, da! Mă laşi! Nichi: Pe bune. Păi să pui 5 sute de mii de persoană mie mi se pare puţin. Adelina Ionela: Nichi, ascultă-mă! Bine. Pune tu mai mult atunci dacă vrei. Nichi: Păi nu pun eu mai mult. Să punem toţi mai mult, că nu pun eu mai mult. De ce? Pun eu pentru restul?! Punem toţi Student: „Nu mai învăţa, îi dăm aur!” După ce s-au strâns banii, şi s-au cumpărat bijuteriile, doi studenţi discutau cum o să copieze la examen. Student: Când  te apuci să înveţi? Daniel Gabriel: După amiază. Student: După amiază. Şi ce  înveţi, înveţi decât laboratoarele? Daniel Gabriel: Cam aşa ar trebui. Student: Şi la curs îţi iei casca. Daniel Gabriel: Adică cum îmi iau cartea? Student: Cască. Daniel Gabriel: A, cască?  Nu mă, ce ai, după telefon. Student: A, păi o merge? Daniel Gabriel: Păi, la ce ... (nn - trivial) îi dăm aur, mă? Student:  A mea. Daniel Gabriel: Îi dăm aur ca să ne lase să copiem la scris şi poţi să copiezi  cu cartea în braţe. Student: Nu cred asta. Daniel Gabriel: Nu crezi? Student: Ai auzit tu? Daniel Gabriel: Mă, nu am auzit că cartea în braţe, dar mi-a  zis DOMI că  poţi să copiezi, că te lasă să copiezi, adică dacă ai telefonul sub bancă, nu e nicio   problemă. Student: A, adică n-o deranjează. “600 de mii la un examen?! Voi ştiţi cum se muncesc banii ăştia?!” De astfel elocvente pentru dovedirea practicii de a strânge sume de bani de către studenţi pentru a fi oferite cadrelor didactice în vederea promovării, practică care s-a dovedit din materialul probator administrat a fi generalizată şi nu doar sporadică la unul- două cadre didactice, sunt şi următoarele discuţii purtate de către studenta Marinescu Lorena cu mama sa: Lorena Marinescu: Că e nasol. S-a prins, cu chestii de-ăstea, nu pe ea, dar pe alţii şi e nasoală situaţia. Că-i dau afară din facultate. Mama: Îhî, îhî. Lorena Marinescu: Cu dosar penal, cu puşcărie, cu ... Mă rog. Mama: Eu am spus că trebuie să termine cu şpagele. Lorena Marinescu: Mami, deci ... Mama: Şi-o să vezi copii repetenţi în facultăţi. Lorena Marinescu: Mă, se ajunse foarte departe. Mama: Da. ....... Lorena Marinescu: Bă, şi ce vrei, mă, să fac, dacă eu îţi spun. Uite Diana cu fata aia care n-au dat, au vorbit, s-au simţit foarte prost acum şi banii ăia, noi punem atâta pentru că banii, fetele mai pun câte 600 de mii în plus faţă de cât punem acum. Mama: Doamne, ai înnebunit, mă?! 600 de mii la un examen?! Sunteţi nebune?! Chiar nu ştiţi ...?! Voi ştiţi cum se muncesc banii ăştia?! Lorena Marinescu: Ce să ... Mă, tu ştii cât se plăteşte, mă, un examen?! Că mor când te aud aşa! Mor! Că toate au zis, „De ce să nu dăm, când alţii plătesc sute de euro de fiecare?!” Mama: Mă, stai un pic! Lorena Marinescu: Mor când te văd aşa! Mama: Până acuma ziceai că s-a terminat cu mita. Şi-acuma ce făcuşi?! Lorena Marinescu: Mami, deci noi nu ne aranjăm examenul. Înţelegi sau nu?! Sunt nişte atenţii. Chiar trebuie să-ţi demonstrez, să-ţi spun în telefon chestiile ăstea ?! Chiar nu poţi să te abţii?! Chiar îmi cauţi motiv?! Crezi că te mint? În condiţiile în care ştiu că noi n-avem ce mânca, avem frigiderul gol. Chiar crezi că pe mine nu mă doare că noi n-avem bani sau ce?! Crezi că nu mă doare că nu ne-ajung banii şi că săptămâna asta n-am avut niciun ban?! M-am săturat. Tot timpul nu ştii decât să mă critici. Chiar crezi că sunt in ..., nu am suflet în mine? Chiar crezi că nu mă gândesc la voi?

Citeste mai mult: adev.ro/nvl2oq

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro