Norme Coca 2023 - 2024

Procurorii DNA efectuează joi percheziții la Spitalul Județean Cluj, în cauză fiind implicată Mihaela Lucia Cordoș, soția senatorului Alexandru Cordoș, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Sursele citate susțin că procurorii fac cercetări cu privire la Mihaela Lucia Cordoș, care ar fi promis unor persoane, prin traficarea influenței de care se bucura ea sau soțul său parlamentar și în schimbul mai multor foloase și bani, că le obține locuri de muncă.

Aceasta ar fi pretins, în perioada 2013 — decembrie 2014, sume diferite (800-1.000-1.500 de euro, 3.000 de lei, 10.000 de lei) de la cel puțin opt persoane.

Potrivit surselor, ar exista indicii că la faptele de trafic de influență participa și soțul ei, senatorul Alexandru Cordoș, de trecerea și influența acestuia prevalându-se Mihaela Cordoș la diverse persoane care voiau să obțină locuri de muncă, promovarea unor examene.

Ea susținea că se bucură, mai spus sursele, de influență la conducerea unor instituții cum ar fi Spitalul Clinic Județean Cluj, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Casa Județeană de Pensii Cluj.

AGERPRES/

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro