Norme Coca 2023 - 2024

Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România a făcut public procesul verbal al ședinței din data de 3 octombrie 2014. Potrivit acestuia, președintele instituției, Vasile Astărăstoae, a prezentat Legea prin care medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia ca pe o victorie.

astarastoaiee

 Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, pe 8 octombrie, legea de aprobare a Ordonanţei 2/2004, potrivit căreia medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia, după ce Parlamentul a respins cererea de reexaminare prin care se solicita să se revină asupra acestei decizii. Preşedintele a promulgat această lege după ce, în luna iulie, a retrimis-o spre reexaminare Parlamentului.

Procesul verbal al ședinței CMR poate fi accesat pe site-ul CMR.

Prof. Dr. Vasile Astărăstoae (Presedinte C.M.R.):  La punctul doi al ordinii de zi aș vrea să vă fac o mică informare și – de ce nu, să serbăm o victorie pe care am obținut-o. Dupa cum știți, Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta 2/2014 a fost retrimis în Parlament de către Presedinție, obiecția fiind că medicii trebuie să fie echivalați cu funcționarii publici, pentru că altfel ar scapă de sub controlul unor organisme cum ar fi Parchetul, ANI etc. Prima bătălie a fost să intre acum, în procedura de urgenta. Marțea trecută a intrat în Senat – în comisia de specialitate. A fost discutat punctul nostru de vedere în sensul respingerii obiecțiilor formulate pentru ca profesia medicală nu este de functionar sau functionar public și punctul de vedere al Ministerului care spunea că punctul de vedere al Președinției este corect. A fost votata in Senat cu 80 de voturi pentru propunerea noastra; toata motivația este făcută de noi. Miercuri a intrat în Senat, a fost votată cu 80 de voturi pentru, 4 împotriva și 6 abtineri. Luni a intrat in comisia de specialitate (Camera Deputaților), a fost aprobata cu un singur vot impotriva, iar marti s-a votat in plenul Camerei Deputatilor cu 284 de voturi pentru, 8 impotriva si 6 abtineri; deci o majoritate mai mult decat zdrobitoare.

Aveți în mapă textul actului normativ (doua pagini din cele 26 ale Ordonanței, pentru că doar acestea ne interesează pe noi). In aceste condiții, ordonanta stabilește că contractul cadru multianual se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentisti, Colegiul Farmacistilor si Ordinul Asistentilor si cu consultarea organizatiilor patronale, sindicale si profesionale reprezentative, din domeniul medical. termenul de reprezentativ este foarte important.

Avand in vedere natura profesiei, medicul nu este functionar public si nu poate fi asimilat acestuia. Procurorii nu vor mai avea ce să caute în cabinetul medical, pentru că am avut caz de medic arestat pentru un borcan de 3 kg de miere, în condițiile în care nu a reclamat nici medicul nici pacientul. Acum legea va fi în mod obligatoriu promulgată. Este o victorie esențială pentru tot corpul medical – nu se adresează unui segment (laborator, spital, medicină de familie, sistem public sau privat).

Mai este un element care crește ponderea Colegiului Medicilor – de azi înainte, recunoasterea medicilor straini nu se mai face de Ministerul Sanatatii ci strict de Colegiul Medicilor. Va trebui să facem o metodologie si am rugat Departamentul de Avizări și pe domnul avocat Fătu să o pregatească, pentru că ne crește autoritatea, dar ne crește și responsabilitatea.

De asemenea, dupa cum stiti, legea amnistiei fiscale – deocamdata pentru centrele de permanenta. Noi, data trecuta, am militat sa fie aplicabila si pentru alte situatii in care Curtea de Conturi a venit si a imputat, dar erau doua posibilitati – fie sa retraga legea si sa o discute ulterior dar fara sa se stie cand, sau sa facem un proiect separat. N-am avut timp sa va consult dar am decis sa luam presiunea de pe un grup, iar mai departe, o sa identificam noi care sunt situatiile de urgenta, acestea fiind prinse intr-o ordonanta de urgenta.

Ar trebui ca Consiliul National sa dea un comunicat de presa – am inclus in mapa un crochiu, daca doriti sa-l discutati. Sunt doua ratiuni: 1) medicii nostri nu au aflat ca aceasta ordonanta s-a votat. In al doilea rand, este vorba despre captatio benevolentiae – multumim Parlamentului ca a avut aceasta deschidere. Va rog sa va uitati la comunicatul de presa – daca doriti sa mai adaugam ceva; l-am facut scurt.

As vrea sa dezbatem un alt subiect legat de acest comunicat. Eu as vrea sa lansez daca imi permiteti, o dezbatere cu privire la relatia medic-pacient si anume la ceea ce scris in Codul Penal. Medicul este obligat sa isi denunte pacientul daca a fost savarsita o infractiune. La fel cum sotul/sotia nu au acesta datorie, medicului  sa-i fie interzis sa fie denuntator sau martor in procesele penale ale pacientului iar documentele medicale sa nu poata fi utilizate in procesul penal fara acordul pacientului. Sunt 18 situatii in care medicul este obligat sa denunte si daca nu a denuntat, este infractiune. Pacientul trebuie sa aiba incredere sa vina la medic. Este in concordanta cu legislatia internationala. In majoritatea tarilor, singura obligatie a medicului este de a denunta infractiunile viitoare care pun in pericol viata/sanatatea unei persoane, nu sanatatea publica. Va atrage si populatia pentru ca punem in dezbatere un subiect care intereseaza populatia. De aceea, am inclus in comunicat acest pasaj – trebuie sa fie adoptate in continuare, acte normative

Dr. Emilia Tudoroiu (Colegiul Medicilor Prahova): Daca imi permiteti, exista un articol in noul Cod civil in care se spune ca medicul nu are voie sa dea date; si in penal este la fel (numai in situatii deosebite). Am fost chemata in instanta recent si pentru ca pacientul nu a dorit, nu am fost obligata sa depun marturie.

Prof. Dr. Vasile Astărăstoae (Presedinte C.M.R.): V-ați uitat în Codul Penal sa vedeți care sunt situaiile excepționale? Sunt 18. Medicul nu are ce să caute în procesul penal în care este implicat pacientul lui. Mai sunt câteva modificări pe care trebuie să le facem în legea noastra (Legea 95/2006). Dacă sunteți de acord cu comunicatul de presă.

Dr. Constantin Cârstea (Vicepresedinte – Colegiul Medicilor Brasov): Putem să mai modificăm în lege, prevederea aceea legată de medicii de la oraș și din rural?

Prof. Dr. Vasile Astărăstoae (Presedinte C.M.R.): Da, știți că este o discriminare dar este trecută în lege – în rural pot rămâne până la 70 de ani, iar în oraș…Daca sunteți de acord cu comunicatul de presă.

VOT: pentru aprobare – unanimitate

Povestea Legii

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, pe 8octombrie, legea de aprobare a Ordonanţei 2/2004, potrivit căreia medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia, după ce Parlamentul a respins cererea de reexaminare prin care se solicita să se revină asupra acestei decizii.

Preşedintele a promulgat această lege după ce, în luna iulie, a retrimis-o spre reexaminare Parlamentului.

Potrivit cererii de reexaminare, articolul criticat de şeful statului prevedea că, "având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia".

Preşedintele Băsescu a arătat, în cererea de reexaminare, că, prin această modificare, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru "toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale".

"Prin această modificare, medicii nu mai pot fi asimilaţi în categoria funcţionarilor publici în sensul legii penale care consideră funcţionar public «orice persoană care exercită un serviciu de interes public prin care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public»", preciza şeful statului în cererea de reexaminare.

Ce au spus senatorii

Reîntoarsă în Parlament, senatorii au respins, în 21 septembrie, cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului să se revină asupra acestei decizii, argumentând că profesia de medic este "liberală prin excelenţă".

"Peste tot în Uniunea Europeană profesia medicală este legiferată ca fiind liberală. Medicul nu este funcţionar public, iar echivalarea dintre ele împiedică o relaţie autentică cu pacientul. Independenţa profesională este, potrivit studiilor, cea mai importantă pentru medici. Toate studiile sociologice pun pe primul loc plecarea din cauza faptului că sunt echivalaţi cu funcţionari publici", au stabilit senatorii din Comisia de săntate, în raportul înaintat plenului.

Membrii comisiei de specialitate a Senatului au menţionat totodată că, din 2008 până în prezent, au părăsit România aproximativ 15.000 de medici.

"Doar în primele şase luni ale acestui an, numărul medicilor plecaţi a atins cifra de 1.200. Deficitul de medici se resimte tot mai acut în România, atât pe zone, cât şi pe specialităţi. Adoptarea actului normativ, în forma adoptată de Parlament, ar constitui un mesaj pozitiv pentru lumea medicală, care ar putea reduce fenomenul migraţiei", se concluziona în raportul Comisiei de sănătate.

Camera Deputaţilor a respins, în 30 septembrie, în calitate de for decizional, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 2/2014.

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro