Norme Coca 2023 - 2024

conf_dr_petre_bratila.jpg

România - pe harta mondială a chirurgiei oncoginecologice:

5% dintre intervențiile de tratament conservator pentru cancerul de col uterin din lume se realizează la noi în țară, fără nicio complicație sau recidivă a bolii.
8 din 52 de femei operate prin această intervenție, în România, au decis să aibă copii și au dus sarcina la termen în condiții perfect normale.

Bucuresti, 24 mai 2016, Spitalul Băneasa - Prof. univ. dr. Petre Brătilă, medic primar obstetrică-ginecologie, aduce pe lume al 8-lea copil, al Nataliei, o pacientă care a rămas însărcinată după ce a beneficiat de o intervenție de trachelectomie radicală, realizată în anul 2013. Natalia are 39 de ani și 8 luni. A fost diagnosticată în anul 2013 cu cancer de col uterin în stadiu incipient și operată atunci de către Prof. Univ. Dr. Brătilă prin această metodă conservativă. Astfel, deși alternativa ar fi fost histerectomia (îndepărtarea uterului, fără șanse ca în viitor să poată să aibă o sarcină), apelând la Prof. Univ. Dr. Brătilă, singurul medic din România care operează astfel, Natalia a reușit să rămână însărcinată 3 ani mai tarziu și să ducă sarcina la termen.

La nivel mondial, au fost realizate peste 1000 de intervenții de trachelectomie radicală, 5% dintre acestea fiind realizate de Prof. Univ. Dr. Petre Brătilă, în România.

În Europa de Est, această intervenție se realizează în 3 centre: Cehia, Ungaria și România; în Ungaria, intervenția a fost realizată începând cu anul 2000, dar folosind o tehnică invazivă, diferită de cea utilizată în România.
România se află pe locul II în Europa de Est, după Cehia, în ceea ce privește numărul de intervenții realizate cu succes, prin tehnica trachelectomie radicală minim invazivă.

„Am învățat direct de la sursă acest nou tip de operație care oferă șansa bolnavelor de cancer de col uterin, în stadii incipiente, să poată conserva funcția menstruală și reproductivă. În anul 2002 și apoi în 2004, ca șef al Clinicii de Ginecologie din Spitalul Militar Central, l-am invitat pe profesorul Daniel Dargent de la Lyon pentru a face demonstrații practice în ceea ce privește chirurgia conservativă a cancerului de col, domeniu în care deținea prioritate pe plan mondial. În anul 2007, la Spitalul Euroclinic, am putut să folosesc, în premieră, această metodă cu echipa mea. În lume s-au realizat, până în prezent, peste 1000 de astfel de intervenții și pot spune cu mândrie că 52 dintre acestea sunt realizate de mine și de colectivul pe care l-am antrenat, fără nicio complicație sau recidivă a bolii, 8 dintre paciente ducând la termen sarcina. Aceste rezultate sunt comunicate atât pe plan național cât și internațional. Nu am riscat, am știut că pot face această operație, că am toate mijloacele necesare în spitalele din cadrul rețelei”, a menționat Prof. univ. dr. Brătilă.

Prof. univ. dr. Brătilă este recunoscut pentru contribuția remarcabilă la progresul chirurgiei oncoginecologice, fiind unul dintre puţinii medici din lume specializaţi în efectuarea de tehnici conservative pentru cancerul de col uterin. Un nou capitol în istoria medicală a fost scris în urmă cu un an când, în premieră în România şi al doilea caz în lume, o tânără femeie operată de cancer de col uterin în sarcină a născut o fetiţă perfect sănătoasă.

CHIRURGIA CONSERVATIVĂ A CANCERULUI DE COL UTERIN ÎN ROMÂNIA:

Tehnica pe care a folosit-o Prof. univ. dr. Brătilă pentru a o trata pe Natalia şi pe celelalte 51 de paciente se numeşte TRACHELECTOMIE RADICALĂ sau PROCEDURĂ DE TRATAMENT CONSERVATOR AL CANCERULUI DE COL UTERIN şi este indicată doar în cazuri atent selecţionate: în formele incipiente de boală, în care cancerul este localizat strict la nivelul colului uterin (stadiile IA şi IB) şi în care ganglionii pelvici nu sunt invadaţi de celulele canceroase.

Pentru a putea conserva uterul, fără riscul ca tumora să recidiveze, sunt necesare câteva condiţii:
Cancerul situat la nivelul colului uterin să nu depăşească 4 cm
Ganglionii pelvici să nu fie invadaţi de celulele canceroase
Tumora să nu se extindaă ascendent la corpul uterului
De asemenea, o condiţie esenţială pentru ca pacienta să poată procrea ulterior este ca aceasta să nu fie iradiată înaintea operaţiei.

Când aceste condiţii sunt îndeplinite, se poate practica o intervenţie chirurgicală conservatoare denumită trachelectomie radicală vaginală cu limfadenectomie pelvică laparoscopică, în doi timpi principali:
Timpul laparoscopic minim-invaziv prin care se urmăreşte găsirea şi analiza ganglionului santinelă care este primul ganglion din lanţurile ganglionare pelvice care poate fi invadat de celulele canceroase. Examenul anatomopatologic extemporaneu – efectuat în timpul operaţiei, va confirma dacă tumora s-a extins la acest nivel. Dacă acest ganglion nu conţine celule maligne, înseamnă că nici ceilalţi ganglioni nu sunt invadaţi şi astfel se poate continua cu timpul doi al operaţiei.
Timpul vaginal prin care se îndepărtează pe cale vaginală partea superioară a vaginului, colul uterin care conţine tumora, lăsând uterul pe loc. În final, uterul este reconectat cu vaginul, refăcându-se integritatea tractului genital, astfel încât, dacă o sarcină apare ulterior, aceasta să poată fi dusă cu succes la termen.

PROF. UNIV. DR. PETRE BRĂTILĂ: EXPERIENŢĂ AMPLĂ ÎN TRATAMENTUL TUTUROR TIPURILOR DE CANCER GINECOLOGIC:

Folosind tehnici şi procedee chirurgicale inovatoare cum sunt intervenţiile minim-invazive laparoscopice, procedura ganglionului santinelă sau chirurgia citoreductivă radicală, Prof. dr. Brătilă este unul dintre cei mai experimentaţi specialişti în chirurgia oncologică ginecologică din România. Este membru în Asociaţia Americană a Laparoscopiştilor Ginecologi şi Societatea Europeană de Oncologie Ginecologică. Dl. prof. univ. dr. Brătilă este specializat în:

Chirurgia cancerului de col uterin
Tratamentul conservator al cancerului de col uterin în stadii incipiente (Ia şi IB) - trachelectomia radicală vaginală cu limfadenectomie pelvică laparoscopică (procedeu Dargent)
Tratamentul conservator al cancerului de col uterin în stadii incipiente (Ia şi IB) în sarcină
Chirurgia cancerului vulvar cu reconstrucţie ulterioară prin lipofilling
Chirurgia cancerului de endometru - histerectomie minim-invazivă vaginală asistată laparoscopic
Chirurgia cancerului pelvin avansat - exenteraţia pelvină totală (îndepărtarea în bloc a uterului, vezicii urinare şi a rectului) cu reconstrucţie ortoptică de vezică (procedeu Bricker)
Chirurgia cancerului ovarian - chirurgia citoreductivă cu aspirator chirurgical cu ultrasunete (CUSA - Cavitron Ultrasonic Surgical Aspirator)

“Cea mai mare realizare a carierei mele este nivelul la care mă aflu acum în chirurgia ginecologică. Spun acest lucru deoarece am depus un efort continuu de perfecţionare care mi-a permis să ajung la un nivel de pregătire complexă care înseamnă performanţă în cele trei laturi ale chirurgiei ginecologice moderne: chirurgia abdominală, chirurgia vaginală şi chirurgia laparoscopică. Fără deplina stăpânire a acestor trei aspecte, un chirurg ginecolog nu poate face faţă provocărilor medicinei secolului XXI.” – ne-a spus Prof. univ. dr. Brătilă.

Scurt istoric despre performanţa profesională a Prof. univ. dr. Brătilă:

2007: A efectuat în premieră în România procedura de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în stadii incipiente - trachelectomie radicală vaginală cu limfadenectomie pelvică laparoscopică. Prin această tehnică de conservare a potenţialului reproductiv al femeii au fost tratate 51 de femei cu cancer de col uterin, iar şapte dintre ele au acum copii.

2015: A operat prima femeie gravidă diagnosticată cu cancer de col uterin în sarcină, ceea ce a permis naşterea unui copil perfect sănătos. Acesta este primul caz din România şi al doilea caz în lume!

A fondat şi dezvoltat specialitatea de uroginecologie în România, având peste 30 de ani de experienţă. A dezvoltat tehnici proprii de tratament pentru incontinenţa urinară şi prolaps genital cu o rată de succes de peste 90%.

A efectuat peste 4000 de histerectomii radicale minim - invazive.

***

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro