Autor  Iulia Ciuhu  Sursa adevarul.ro

România nu a adoptat încă o strategie în domeniul durerii, deşi ţări ca Uganda, Mongolia şi Thailanda au astfel de strategii. Mai precis, durerea este considerată un banal simptom, şi nu o boală în sine. Din această cauză, în ţara noastră, suferinţa fizică nu este gestionată corespunzător, subliniază profesor doctor Ostin Mungiu

Profesorul ieşean Ostin Mungiu, preşedintele Asociaţiei de Algeziologie din România, s-a preocupat pentru prima dată de studiul durerii în urmă cu aproape 40 de ani, atunci când a lucrat în cadrul primului institut al cancerului din SUA. Revenit în ţară, în perioada comunistă nu a reuşit să se ocupe de domeniul algeziologiei, adică de studiul durerii, aşa cum şi-ar fi dorit. Abia după 1990, împreună cu un coleg, a consolidat asociaţia care se ocupă cu studiul durerii.

Au urmat multe cercetări privind mecanismele şi tratamentul durerii şi publicarea unui număr mare de lucrări: de la broşuri pentru instruirea pacienţilor până la un voluminos tratat cu 44 de autori, singurul din ţară care se ocupă de problema durerii. Totuşi, interesul sistemului de sănătate din România în ceea ce priveşte gestionarea durerii lasă de dorit. Profesorul doctor Mungiu se consideră „decepţionat“ de faptul că statul român nu recunoaşte durerea ca fiind o boală în sine şi nu se preocupă să formuleze o strategie în domeniu.

„Weekend Adevărul“: Care este definiţia durerii din punct de vedere medical?

Prof. dr. Ostin Mungiu: Cea mai veche definiţie a durerii este aceasta: „Durerea este ceea ce spune bolnavul că simte“. Noi nu suntem şuruburi. Nu sunt două persoane care să sufere durerea în acelaşi fel. Pur şi simplu, fiecare simte durerea în felul său şi medicul trebuie să privească bolnavul cu atenţie, cu empatie, cu bună-credinţă. Pentru medici există o altă definiţie a durerii, una mai scurtă, dar extrem de interesantă, din punct de vedere practic. Potrivit acesteia, durerea este o afecţiune a sistemului nervos care trebuie tratată urgent, indiferent de boala care a produs-o.

Când eram student, ni se spunea în felul următor: „Dacă cumva vă vine un bolnav care se plânge de o durere abdominală, să nu care cumva să-i faceţi morfină, să-i calmaţi durerea, ci să-l lăsaţi să vedem încotro o ia durerea, să ne dăm seama care este organul care suferă“. Asta era acum 50 de ani. Problema se pune altfel în vremurile moderne.