Norme Coca 2023 - 2024

Medicii de familie timișeni se întâlnesc astăzi pentru a dezbate noul contract-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017.

”Valoarea punctului per capita de 5,6 lei și a punctului pe serviciu de 3 lei, acolo trebuie să ajungem! Altfel, nu vom mai avea bani pentru dotarea cabinetului sau pentru văruirea lui, pentru mentenanță IT, pentru plata asistentei medicale și a femeii de serviciu. Unii deja își fac singuri curățenie în cabinete… Mulți vor falimenta la un moment dat”, a declarat Claudia Iftode, președinta Societății Timiș de Medicina Familiei. Potrivit proiectului normelor de aplicare a contractului-cadru care intră în vigoare la 1 iulie, pentru asistenţa medicală primară, valoarea minimă garantată a punctului per capita va creşte de la 4 la 4,3 lei, iar valoarea minim garantată a punctului pe serviciu, de la 1,9 la 2 lei. ”Nu vom semna contractele! Colegiul Medicilor trebuia invitat la negocierea noului contract-cadru, iar Societatea Națională de Medicina Familiei și Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, la consultare. Nu s-a respectat legea. Așa cum actele normative nu au fost puse în dezbatere publică. Suntem umiliți și discriminați!”, precizează Claudia Iftode.

Decidenții, nedumeriți

Conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și-au exprimat ieri nedumerirea faţă de afirmațiile reprezentanților Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, conform cărora medicii de familie nu vor semna noile contracte cu casele de asigurări de sănătate întrucât deoarece cele două organizaţii nu ar fi primit motivarea respingerii unor propuneri şi nici forma finală a proiectului de modificare a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017.

CNAS precizează că a avut mai multe runde de consultări cu reprezentanți ai celor două organizaţii pe tema contractului-cadru şi a normelor de aplicare a acestuia, în octombrie 2015 și februarie și martie 2016, iar pe site-ul instituţiei au fost postate, succesiv, pentru consultare publică mai multe variante ale proiectului contractului-cadru şi ale normelor de aplicare. Conform CNAS, în urma negocierilor cu Colegiul Medicilor, precum şi a consultărilor cu cele două organizaţii, au fost acceptate mai multe propuneri. Printre acestea se află cele referitoare la extinderea perioadei de raportare în platforma informatică a serviciilor medicale acordate offline, de la 72 de ore din momentul acordării, la trei zile lucrătoare după data acordării serviciului respectiv, revizuirea sistemului de sancţiuni pentru încălcarea contractului cu casa de asigurări de sănătate și stabilirea limitei minime de 800 de asiguraţi pe lista de pacienţi a medicilor de familie. CNAS doreşte să înceapă perioada de contractare şi să finalizeze acest proces în timp util, astfel încât să nu se ajungă la semnarea retroactivă a contractelor cu furnizorii de servicii medicale.

”Ne-au luat banii de la regularizare”

Potrivit președintei Societății Timiș de Medicina Familiei, cei 30 de bani în plus la punctul per capita și cei 10 bani la punctul pe serviciu provin din sumele care li s-ar fi cuvenit de fapt medicilor de familie la regularizările din primele două trimestre ale acestui an. ”Rectificarea bugetară are loc după 1 iulie.

Acum se lucrează pe aceeași filă de buget pe contractul din acest an. La regularizarea pe trimestrul II nu am primit nici un leu, iar la cea pe primul trimestru, aproape zero! Banii pe care trebuia să îi primim la regularizare vor fi redistribuiți prin această creștere ușoară de câțiva bani stipulată în noul contract-cadru.

E o discriminare în continuare! Medicii din spitale vor avea venituri mai mari, iar nouă ne-au luat banii de la regularizare. Suntem impozitați ca PFA-uri, plătind impozit mai mare cu 10,5 la sută pentru pensie, dar nu primim decât o treime din valoarea pensiei. Reflectarea impozitului în valoare absolută în lei va fi abia anul viitor. Suntem umiliți! Dar fără medicină de familie nu se poate, se blochează tot sistemul sanitar.

E adevărat că nu facem operații pe cord deschis, dar astfel de intervenții se efectuează într-un număr redus la nivelul populației. La noi vin majoritatea pacienților: copii cu febră și diaree, adulți cu zona zoster sau salt hipertensiv. Suntem în prima linie. Mulți colegi au plecat în Germania și Franța și au fost primiți de primarii localităților. Li s-au oferit cabinete și au fost scutiți în primele șase luni de impozite”, explică Claudia Iftode.

Un nou deziderat

Medicii de familie au făcut o simulare privind nevoile actuale, pornindu-se de la premisa că un cabinet trebuie să funcționeze cât de cât decent. Conform rezultatelor la care au ajuns, pentru un cabinet cu 1.800 de persoane asigurate înscrise, cheltuielile minime sunt de 4.561 lei. Medicul de familie specialist are un venit maxim în grila de salarizare de 4.012 de lei brut, iar o asistentă, 2.833 de lei brut. La acestea se adaugă salariul unei femei de serviciu cu jumătate de normă și un contabil plătit cu 600 de lei pe lună prin contract.

Toate aceste cheltuieli se ridică la suma de 14.540 lei, pe care un medic de familie ar trebui să o câștige din contractul cu Casa de Sănătate. Acestui venit îi corespunde un punctaj de 5,6 lei la plata punctului per capita și de 3 lei la cea a punctului pe serviciu, în condițiile în care fiecare din cele două surse de venit asigură jumătate din suma totală.

”Dacă punctajul din trimestrele II-IV este la nivelul primului din acest an, bugetul alocat pentru punctul per capita și serviciul medical ar trebui să fie de 2.039.726.096 de lei. Dacă mai adaugăm circa 61.000.000 lei pentru centrele de permanență și medicii nou intrați în sistem, bugetul ajunge la 2.100.726.096 de lei, adică o suplimentare a ceea ce există acum de circa 585 de milioane lei. Acesta este dezideratul”, a completat Claudia Iftode.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro