Norme Coca 2023 - 2024

În loc să se preocupe de majorarea alocaţiilor pentru copii sau să mai dea nişte bani în plus amărâţilor de pensionari, ministrului Muncii i s-a pus pata pe mii de profesionişti din sistemul medical. Mai exact, dintr-o simplă mişcare de pix, Rovana Plumb a radiat ocupaţia „psiholog” din Clasificarea Ocupaţiilor din România, lăsând însă alte ocupaţii similare. Principalul beneficiar al acestei măsuri este Colegiul Psihologilor din România (COPSI) în conturile căruia vor intra câteva sute de mii de euro rezultaţi din atestarea (obligatorie acum) a profesioniştilor din sistemul medical. Întrucât actualizarea COR se face din iniţiativa utilizatorilor, se pare că preşedintele Colegiului, prof. dr. Mihai Aniţei, a făcut un lobby serios pe lângă Rovana Plumb pentru a se asigura că îi sporesc veniturile. Ministrul Muncii a semnat un ordin care încalcă dreptul la muncă, deoarece condiţionează exercitarea meseriei de plata unor taxe, dreptul la asociere, deoarece psihologii sunt obligaţi să se înscrie la COPSI, şi, mai mult, ignoră acte oficiale emise şi recunoscute de statul român.

Milioanele de euro care intră anual în buzunarele Colegiului numai din cotizaţiile obligatorii ale miilor de psihologi nu mai sunt de-ajuns pentru preşedintele organizaţiei. Ne întrebăm ce a putut să-i şoptească Mihai Aniţei doamnei ministru al Muncii de a determinat-o să decidă radierea acestei ocupaţii, măsură care înseamnă taxe importante, ce ajung până la câteva mii de euro, pentru atestări pe „ramuri şi rămurele”, ca şi pentru reatestările periodice decise, evident, tot de COPSI, despre care chiar psihologii spun că deţine monopolul naţional al acestor profesii. Explicaţia este simplă şi o dau chiar cei care activează în domeniu: acest ordin este numai despre „a face bani mulţi şi repede”.

Începători după zeci de ani de meserie

Prin Ordinul nr. 123/123/2015 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobat de Ministerul Muncii şi Institutul Naţional de Statistică, a fost radiată ocupaţia de psiholog, poziţia 263411. Au rămas doar psihologii şefi de laboratoare/secţii, psihologii pe ramuri (industriali, clinicieni, educaţionali etc.) şi cercetătorii în psihologie. Practic, toţi care au fost încadraţi pe ocupaţia Psiholog sunt consideraţi începători, odată cu intrarea în vigoare, la data de 9 martie, a Ordinului, indiferent câtă experienţă au la activ. Astfel, după plata (obligatorie) a taxelor de dosar şi interviu către Colegiul Psihologilor, fiecare începător trebuie să îşi aleagă un supervizor pe care îl va plăti lunar, suma minimă fiind de 200 de lei, după cum afirmă sursele PUTEREA. Apoi fiecare „începător“ va trebui să acumuleze credite prin participarea la cursuri de formare profesională, plătite, evident, tot din buzunarul lor.

Taxe şi cotizaţii

Pentru a putea profesa în continuare, psihologii vor trebui să obţină atestate pentru ocupaţiile rămase în COR. Atestate care înseamnă, înainte de toate, alte şi alte taxe plătite Colegiului Psihologilor, suplimentar de cotizaţia anuală de 250 de lei.

• taxa pentru analizarea dosarului şi organizarea interviului/examenului, pentru obţinerea atestatului de liberă practică într-o specialitate - 300 lei;

• taxa pentru analizarea dosarului pentru eliberarea certificatului de înregistrare a formei independente de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică - 300 lei;

• taxa pentru analizarea dosarului pentru înscrierea unei menţiuni la certificatul de înregistrare a  formei independente de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, ce implică preschimbarea anexei - 150 lei;

• taxa pentru analizarea dosarului pentru înscrierea unei menţiuni la certificatul de înregistrare a formei independente de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, care implică preschimbarea certificatului de înregistrare  şi a anexei, cu excepţia cererilor de preschimbare formulate pe baza modificării actelor de identitate - 300 lei;

• taxa pentru analizarea pentru emiterea avizului de funcţionare a structurii de psihologie înfiinţate în cadrul unei entităţi din sectorul public sau privat – 300 lei;

• taxa pentru analizarea dosarului pentru înscrierea unei menţiuni la avizul de funcţionare a structurii de psihologie înfiinţate în cadrul unei entităţi din sectorul public sau privat, care implică preschimbarea anexei - 150 lei;

• taxa pentru analizarea dosarului pentru înscrierea unei mențiuni la avizul de funcţionare a structurii de psihologie înfiinţate în cadrul unei entităţi din sectorul public sau privat, care implică preschimbarea certificatului de înregistrare şi a anexei - 300 lei;

Împărţeala banilor

Pentru atestare, un psiholog ajunge să plătească între 5.000 şi 10.000 de euro pentru:

• Colegiul Psihologilor - taxe

• Supervizare - salariu supervizor

• Cursuri de formare obligatorii - minimum 500 de lei, către entităţi private care plătesc, la rândul lor, taxe de mii de lei către COPSI.

Aniţei ne-a trimis la jurist

Preşedintele Colegiului, Mihai Aniţei, nu este la primul scandal cu iz financiar. În 2013 a fost acuzat de numeroşi psihologi de prestigiu de îndatorarea Colegiului la bănci, fără acordul comitetului director, precum şi ipotecarea sediului instituţiei, pentru garantarea creditelor.

În lumina acestui nou scandal care implică sume importante de bani, deşi am încercat să obţinem lămuriri de la prof. dr. Mihai Aniţei, dânsul a refuzat să stea de vorbă, spunând ba că „este în tren”, ba că este într-o şedinţă, ba că nu dă interviuri prin telefon, trimiţându-ne la site-ul Colegiului, unde a fost postat un comunicat legat de acest subiect. Totuşi, la insistenţele noastre, Aniţei ne-a indicat să luăm legătura cu juristul COPSI care, deloc surprinzător, a avut telefonul închis, neputând astfel oferi lămuriri suplimentare.

Astfel, potrivit comunicatului postat pe www.copsi.ro „după măsura radierii ocupaţiei de psiholog, angajatorii şi beneficiarii serviciilor psihologice vor putea accesa doar servicii psihologice specializate, în acord cu standardele de calitate în serviciile psihologice, potrivit reglementărilor naţionale şi practicii internaţionale în domeniu. Prin noua măsură, preconizăm o limitare şi chiar o eliminare a cazurilor în care psihologii sunt obligaţi prin fişa postului să desfăşoare nenumărate activităţi profesionale, în condiţii profesionale şi economice dezavantajoase. De asemenea, furnizorii de metode şi tehnici de evaluare şi asistenţă psihologică standardizate nu vor mai putea comercializa aceste servicii către societăţi comerciale sau către persoane care invocă angajarea în ocupaţia de psiholog, în condiţiile în care nu deţin atestat de liberă practică. Se anticipează o creştere a numărului de angajări şi contractări de servicii psihologice, o creştere a importanţei sociale şi economice a profesiei în societatea românească şi o eliminare a practicii ilegale în profesie“, menţionează Colegiul Psihologilor, condus de prof. univ. dr. Mihai Aniţei, într-un comunicat postat pe www.copsi.ro.

Limitarea dreptului la muncă

„Prin radierea ocupaţiei de psiholog, dar neintroducerea unei ocupaţii alternative, de exemplu cea de psiholog stagiar, consider că s-a comis un abuz groaznic şi care oferă puteri absolute şi discreţionare COPSI, limitând dreptul constituţional la muncă. Acest lucru este cu atât mai ciudat cu cât ocupaţia «psihopedagog» rămâne. Consider că, prin această radiere, un absolvent de psihologie nu va avea nici o posibilitate să se angajeze direct în muncă şi să beneficieze de rezultatele muncii, munca fiind condiţionată de alte cheltuieli obligatorii către organisme de specialitate. Mai mult, prin decizia sa, MMFPSPV lasă fără obiect diplomele de psiholog emise de către instituţiile de învăţământ superior, pe care tot statul român le recunoaşte“, a comentat Cristian Opariuc-Dan, doctor în psihologie, cadru didactic la Universitatea Ovidius din Constanţa.

Acţiuni juridice

„Deoarece consider că statul român a comis un abuz, îmi rezerv dreptul de a da spre studiu această speţă persoanelor mai competente în domeniul juridic (chiar dacă am aflat că şi eu am competenţe) şi de a acţiona în consecinţă”, anunţă Cristian Opariuc-Dan pe blogul propriu.

Oficial: radierea, solicitată de COPSI

Ministerul Muncii a anunţat, într-un comunicat remis la solicitarea PUTEREA, că  cererea şi documentaţia prin care s-a solicitat radierea ocupaţiei „psiholog” din COR au fost întocmite de Colegiul Psihologilor din România în baza prevederilor legilor în vigoare.

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro