Norme Coca 2023 - 2024

Autor Cristiana Sabau     Sursa

„În acest oraş nu avem nimic, decât medici de familie”, a spus preşedintele director general al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, făcând o radiografie a acoperirii cu servicii medicale a judeţului. CJAS ar vrea să existe încă patru centre de permanenţă în oraşe şi speră că se vor găsi şi medici care să aibă grijă de sănătatea oamenilor din cinci localităţi ale judeţului.

„Există servicii clinice şi paraclinice în ambulatoriul de specialitate care ar trebui să existe şi în oraşul Sîngeorz-Băi. Acolo nu avem mai nimic, decât medici de familie. Nu există nici măcar un centru de permanenţă, iar locuitorii din oraş şi din zonele adiacente sunt nevoiţi să meargă fie în Năsăud, fie să vină chiar în Bistriţa. Avem doar trei centre de permanenţă, iar noi am dori măcar încă patru centre de permanenţă, unul în Sîngeorz-Băi, unul în Beclean şi două în Bistriţa, unul în zona Policlinicii de pe Gării – care să preia urgenţele ce pot fi rezolvate într-un asemenea centru – şi unul chiar la Spitalul Judeţean pentru a degaja secţia UPU care este suprasolicitată în week-end şi în zilele de sărbători. Deşi am avut multe discuţii cu medicii de familie, din păcate nu s-au mobilizat şi nu sunt dispuşi să mai demareze încă două-trei centre de permanenţă. Îi înţelegem, sunt suprasolicitaţi. Le este greu să mai preia şi un asemenea centru. În cele trei pe care le avem lucrează 17 medici de familie şi sunt salarizaţi separat pentru aceste activităţi”, a spus preşedintele director general al Casei Judeţene a Asigurărilor de Săntate, Camelia Ilişuan într-o şedinţă a Colegiului prefectural care a avut loc miercuri.

În ce priveşte localităţile fără medic de familie, acestea sunt: Ciceu Mihăieşti, Măgura Ilvei, Monor, Poiana Ilvei şi Runcu Salvei, în ultimele două fiind doar puncte de lucru.

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro