Norme Coca 2023 - 2024

Registrul Naţional al Pacienţilor cu Poliartrită Reumatoidă (RNPPR), un proiect de referinţă pentru sectorul public de sănătate din România, a fost desemnat câştigător european în cadrul Premiilor EuroCloud, la categoria 'Best Cloud Service Public Sector'.
Proiectul dezvoltat pentru Asociaţia Registrul Român de Boli Reumatice, cu implicarea continuă a membrilor Societăţii Române de Reumatologie (SRR), a presupus implementarea unui sistem cloud la nivel naţional dedicat automatizării şi eficientizării procesului complex de înregistrare, validare şi urmărire a dosarelor pacienţilor trataţi pentru diferitele forme de poliartrită reumatoidă. "La nivelul unui singur an de utilizare, soluţia informatică a deservit din cloud peste 4.000 de pacienţi din întreaga ţară şi a crescut eficienţa, rapiditatea şi acurateţea fluxului de aprobare pentru zece terapii biologice", se arată într-un comunicat remis joi presei.

Proiectul Registrul Naţional al pacienţilor cu poliartrită reumatoidă (RNPPR) s-a dezvoltat ca urmare a deciziei luate de Asociaţia Registrul Român de Boli Reumatice în vederea eficientizării procesului în care sunt înregistrate, validate şi urmărite dosarele pacienţilor trataţi pentru diferitele forme de poliartrită reumatoidă.

Obiectivul principal pentru acest proiect pilot la nivel naţional a fost acela de a implementa un serviciu SaaS din cloud care să asigure un flux rapid al dosarelor şi să permită pacienţilor accesul la medicaţie, într-un mod corect şi controlat, prin procesele online de aprobare sau respingere a terapiilor. În prezent, sistemul informatic in cloud este utilizat în activitatea zilnică de aproximativ 200 de medici specialişti din întreaga ţară.

"Am pornit acest proiect întrucât vrem să aducem inovaţie în sectorul de sănătate publică, să ajutăm pacienţii din România cu servicii medicale livrate la standarde înalte de calitate şi corectitudine. Principalul beneficiu obţinut din utilizarea sistemului cloud dezvoltat împreună cu Ymens este reprezentat de standardizarea întregului proces de evaluare a dosarelor, care conduce la optimizarea timpului necesar aprobării acestora. Timpul este foarte important pentru pacienţi şi, cu ajutorul acestui sistem, suntem mai eficienţi, mai rapizi şi mai corecţi în beneficiul lor. (...) Proiectul RNPPR este un pilot la nivel naţional dedicat exclusiv poliartritei reumatoide de care suntem mândri şi pe care intenţionăm să îl replicăm în viitor şi pentru alte afecţiuni reumatologice", a declarat dr. Ioan Ancuţa, project manager Registrul Naţional al Pacienţilor cu Poliartrită Reumatoidă şi preşedinte al Comisiei de Biologice la nivelul CNAS. AGERPRES

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro