Norme Coca 2023 - 2024

În urmă cu câteva zile, Val Vâlcu, medic și jurnalist, a lansat un atac incalificabil la nou înființata Alianță a Medicilor într-un articol cu titlul „Revolta Facebook a murit. Decesul, înregistrat la Spitalul Universitar”. Imediat, sindicalistul Marius Sepi a început să dănțuiască de bucurie după cum am arătat AICI.

Astăzi, președintele Alianței Medicilor, Bogdan Tănase, Medic Primar Chirurgie Generală, Institutul Oncologic București i-a dat o replică elegantă jurnalistului:

„Va urmăresc și va cunosc activitatea de jurnalist în domeniul medical. Totuși, referitor la articolul dumneavoastră „Revolta-facebook-a-murit-decesul-înregistrat-la-spitalul-universitar”, consider ca sunt unele lucruri care merita subliniate.

Pentru că domeniul dumneavoastră este de atâta timp sistemul medical din România, nu pot sa cred ca nu cunoașteți ceea ce se întâmplă în acest sistem, care sunt cauzele și, mai important, ca nu cunoașteți psihologia medicilor și lipsa acestora de reacție. Nu se poate sa nu știți ca ei reprezinta, poate, breasla cea mai timorata, atât de către guvernanți, cat și de către superiori, și nu în ultimul rand de către media. Nici pe departe nu sunt „un grup profesional închegat, cu obiective cunoscute și precis delimitate”, definiție care poate se aplica celor din conducere. Motivele sunt multe și nu este momentul sa le detaliem.

Știți foarte bine ca ceea ce a început ca un grup pe Facebook acum este un ONG: Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical. Pentru a clarifica, printre obiectivele asumate și exprimate public ale acestui ONG nu a fost, nu este și nu va fi schimbarea Colegiului Medicilor. Discutați prezenta redusa la vot a medicilor în alegeri și o legați de acțiunile Alianței, când de fapt poate ar trebui sa o legați, după părerea mea, de statutul pe care îl are de fapt Colegiul Medicilor în rândul celor pe care înțelege legal sa ii reprezinte. Sunteți conștient oare ca 90% din medicii din aceasta tara nu au habar care este numele Președintelui Colegiului Medicilor aflat în funcțiune?
Alianța Medicilor, continuând mișcarea începută în august 2015, dorește sa apere interesele medicilor din aceasta tara și sa participe activ la modernizarea sistemului medical. Toată lumea, toți politicienii, mai ales după evenimentele tragice care au arătat clar lipsurile sistemului, sunt de acord ca este necesara o schimbare. Înțelegem sa participam la aceasta schimbare în condițiile în care știți prea bine ca din august încoace pe pagina noastră de Facebook au fost expuse problemele sistemului într-un mod fără precedent. A fost o platforma pe care medicii, altminteri timorați, au erupt și au scos la iveala multe din problemele sistemului.

Acestea fiind spuse, bine intenționat cum va percep, înțeleg și aștept sa ne susțineți cauza, care este aceea a tuturor medicilor din aceasta tara, cauza punctata foarte bine inclusiv în programul de guvernare al actualului guvern: redefinirea statutului. ”

Val Vâlcu s-a scuzat timid: „Articolul este despre alegerile locale. 2. Față de comunitatea urbană, cu sute de nevoi/opinii/soluții, adecvate fiecărui grup în parte, medicii sunt un grup omogen.3. Ideea este tocmai că, dincolo de like-urile de facebook, e nevoie de organizare în formă clasică, pentru a putea impune diferite obiective.”

Bineînțeles că replica Alianței nu s-a lăsat așteptată. Dr. Copaciu Elena, Conf. Dr. UMF Carol Davila, Medic Primar ATI. Spitalul Universitar de Urgență București , membru fondator al Alianței i-a răspuns: „ Iar titlul numai de alegerile locale nu vorbeste! Sa fim seriosi!ne jigniti inteligenta! Si cum dovediti ca "decesul a fost inregistrat la Spitalul Universitar? Acolo e doar certificatul de nastere. Iar un profesor de jurnalistica nu poate sa nu sesizeze ca si mijloacele de comunicare si organizare se schimba odata cu societatea! Iar miscarea merita o analiza profunda si nu doar un titlu de tabloid!”

Poate Val Vâlcu este naiv și se aștepta ca Alianța să aibă deja 30.000 de membri în cele 20 de zile de când au început înscrierile.
Ei bine, sistemul sanitar ca și cel de învățământ nu pot fi schimbate dintr-o dată, ci încetul cu încetul, cu răbdare. Medicii și profesorii sunt elita intelectualității și nu e ușor să le argumentezi orice. Dar avem încredere totală în medicii care se implică în organizarea acestui ONG și toți, jurnaliști și membrii din societatea civilă trebuie să le oferim suportul nostru. Ne-am săturat de aceiași sindicaliști penibili de 25 de ani încoace care slujesc interesele politicienilor. Vrem altceva. Dacă Alianța va reuși să coalizeze și un sindicat va fi și mai bine. Iată că așa cum anunțam AICI pe 17 decembrie, Arafat e pe făraș. Cine ar fi crezut? În această seară, la concertul de colinde de la Cotroceni au fost invitați 500 de oameni: salvatorii din Colectiv - medici , pompieri, asistente - familiile victimelor şi răniţi, președintele sărbătorind, astfel, şi un an de când a ajuns la conducerea ţării. Raed Arafat NU a fost invitat.

În lumea politică se vorbește că acel protest transmis de Alianța Medicilor în 9 noiembrie le-a deschis ochii tuturor pentru că era semnat de profesioniștii din domeniu și poziția lor era necontestabilă. După acest comunicat nimeni nu a mai putut să mintă: „Dorim să protestăm public față de liderii politici informali și formali care au creat  confuzie în rândul opiniei publice, oameni care nu au făcut altceva decât să stea în fața camerelor de filmat și au făcut lobby unor politicieni pentru beneficii vremelnice.

În primul rând noi ca stat nu avem condiții de a trata marii pacienți arși și nu am avut niciodată. Nu avem dotări, camere sterile, unități de arși. Nu suntem pregătiți cu personal și nu înțelegem de ce nu s-a detașat personal de la unitățile spitalicești din România pentru a suplini deficitul din București. Iar dacă ne cunoaștem acest deficit de ce nu s-a cerut ajutor din prima clipă din străinătate? Dotările nu se rezumă doar la materiale sanitare, e nevoie de condiții aseptice ridicate pe care, din păcate, nici un spital public din România nu le are.”
Mulțumim Alianței Medicilor pentru curajul de a spune adevărul!

Sursa

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro