Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Tulcea va verifica situaţia medicului de familie care, joi, nu a emis reţete electronice pacienţilor, în condiţiile în care toţi medicii de familie din judeţ au semnat actele adiţionale la contractele de furnizare servicii încheiate cu instituţia statului.
Preşedintele CJAS Tulcea, Eugenia Vasile, a precizat că toţi medicii de familie din judeţ au semnat actele adiţionale de prelungire a valabilităţii contractelor de prestări servicii medicale până la sfârşitul acestui trimestru.
Odată cu semnarea actului adiţional de prelungire a contractelor de prestări servicii medicale cu CJAS medicii de familie trebuie să acorde consultaţii gratuite pacienţilor, iar în funcţie de situaţia acestora, să le emită reţete, conform legislaţiei în vigoare.
În contextul protestului desfăşurat la nivel naţional, unul din cei 94 de medici de familie din judeţul Tulcea nu a semnat până în prima jumătate a zilei de miercuri contractul cu CJAS.