Ministerul Sănătăţii a blocat concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere în spitale. Asta pentru că din vară directorii de spitale vor fi evaluaţi în funcţie de performanţă. Mai exact, pe lângă faptul că vor avea obligaţia de a raporta, cu precizie, numărul de infecţii nosocomiale, se va lua în calcul curăţenia din spital precum şi gradul de satisfacţie al pacienţilor. Atât reprezentanţii pacienţilor cât şi şefii unor spitale din Capitală sunt de părere că noile reguli sunt bine-venite. „Contractul de management trebuie modificat”, a anunţat Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii. Oficialul a precizat că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a semnat vineri un ordin prin care a retras reprezentanţii Ministerului din Consiliul de Administraţie de la Spitalul Floreasca şi din comisia de contestaţie din cadrul concursului pentru funcţia de management, astfel că nu a mai avut loc concursul care era programat pe data de 31 mai.
„Ministrul Sănătăţii e convins că a venit momentul pentru a efectua modificări în procedura de selecţie a viitorilor manageri. E în lucru un contract de management al spitalelor. Trebuie să conţină criterii clare de performanţă. Printre criterii l-aş menţiona pe cel de raportare reală a infecţiilor nosocomiale. Vom acorda mare atenţie asupra criteriilor de igienă, nu mai vrem spitale murdare în România. Un alt element este feedback-ul pacienţilor”, a spus Laurenţiu Colintineanu.
Autor: Claudia Spridon