Aproximativ 50% din personalul medical fumează, în România, arată un studiu dintr-un proiect românesc de cercetare a tabagismului, sprijinit de National Institutes of Health din Statele Unite.¹ Această cifră contrastează cu cele 10 procente de fumători din rândul personalului medical din Statele Unite, Australia și Anglia. Dorința abandonării fumatului este de 70% în grupul autohton, însă, din aceștia, doar 2–3% reușesc să se lase de fumat. În spatele acestor cifre sunt mai multe cauze: începerea fumatului încă din timpul studenției sau înainte de conștientizarea urmărilor nefaste ale obiceiului, lipsa informării suficiente a studenților mediciniști în legătură cu efectele fumatului și lipsa consilierii antifumat pentru cadrele sanitare.

     Consecințele sociale ale acestui fenomen influenţează percepţia pacienţilor, care nu doar că își pierd încrederea în medici şi asistenţii medicali, dar ajung să subestimeze și pericolul la care ei înșiși se expun fumând. Adicția modifică modul de a evalua fenomenul fumatului şi, astfel, deciziile şi recomandările medicale.

    Medicii care fumează nu sunt suficient de interesați să dea sfaturi pacienților în privința abandonării fumatului, iar pacienții nu sunt suficient de motivați să se lase de fumat dacă cei care îi sfătuiesc în legătură cu sănătatea lor fac exact lucrul pe care îl condamnă. Un exemplu clasic şi cu consecinţe grave este cel al medicilor şi asistentelor care monitorizează femeile însărcinate şi care, pentru că ei înşiși fumează, nu le consiliază ferm să renunţe la fumat.

continuarea