Norme Coca 2023 - 2024

Peste 28% dintre români cumpără medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală la intervale de timp mai mari de un an, în timp ce 19% cumpără lunar medicamente cu prescripţie medicală, potrivit studiului Confido realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă, în colaborare cu Link Resource.

În plus, medicamentele fără prescripţie medicală (OTC-uri) sunt cumpărate lunar de un procent de 32% din populaţie şi o dată la două luni de 23%, în timp ce 18% din români cumpără astfel de medicamente la distanţe mai mari de un an.

Studiul indică faptul că nu se observă o diferenţă majoră între categoria medicamentelor eliberate pe bază de reţetă şi categoria celor eliberate fără reţetă în ceea ce priveşte preţul: 52 de lei, respectiv 47 de lei. Locuitorii zonei Crişana-Maramureş sunt cei care cheltuie lunar cea mai mică sumă pe medicamentele eliberate în baza reţetei: 33 de lei, comparativ cu media naţională de 52 de lei. La polul opus, dobrogenii şi oltenii alocă o medie lunară de valoare mai mare comparativ cu media naţională: 68 de lei şi, respectiv, 62 de lei.

Românii sunt dispuşi să cheltuie în următoarele trei luni pentru achiziţionarea medicamentelor ce nu necesită prescripţie medicală, o sumă medie de 58 de lei, cu şase lei mai mare decât cea alocată până în prezent. Comparativ cu media înregistrată la nivel naţional, bănăţenii şi-au alocat însă o sumă medie mai mare, de 77 de lei, în timp ce locuitorii din Crişana-Maramureş alocă cea mai mică medie lunară, de doar 39 de lei.

Şi în cazul medicamentelelor ce pot fi cumpărate fără reţetă, românii sunt dispuşi să cheltuie o medie lunară mai mare, comparativ cu sumele cheltuite în trecut: 56 de lei faţă de 47 de lei. Bucureştenii şi dobrogenii sunt singurii dispuşi să aloce o medie lunară de 62 de lei şi, respectiv,  61 de lei, în timp ce locuitorii zonei Crişana-Maramureş sunt dispuşi să cheltuie lunar doar 48 de lei.

Studiul Confido măsoară trimestrial dinamica preferinţelor populaţiei cu privire la sistemului medical şi farmaceutic din România. Acesta a fost realizat în trei valuri în acest an, urmând ca de acum înainte cercetarea să fie realizată trimestrial, pentru a surprinde dinamica preferinţelor populaţiei cu privire la sistemului medical şi farmaceutic din România.

Metodologie

Universul cercetării a fost reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani, rezidente în mediul urban. Volumul eşantionului a fost de 1.154 respondenţi, care au răspuns la chestionarul Exact Cercetare şi Consultanţă, administrat pe internet. Respondenţii au fost selectaţi aleatoriu din panelul Exact Cercetare şi Consultanţă, care conţine 20.000 de respondenţi. Culegerea datelor a fost realizată în intervalul 20-23 Septembrie 2013.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro