Norme Coca 2023 - 2024

Evenimentele care au marcat anul trecut sistemul de sănătate românesc nu au fost deloc puține. La ce să ne așteptăm în continuare?

Autor 

Sursa forbes.ro

Asistăm, în ultima perioadă, la căderea „monștrilor sacri” ai medicinei românești, care încep să iasă din scenă, rând pe rând. Spre finalul anului 2016, dezvăluirile jurnalistei Luiza Vasiliu arătau că celebrul chirurg ortoped Gheorghe Burnei ar fi folosit proteze neomologate în intervențiile chirurgicale și ar fi făcut experimente pe copii. Prima investigație publicată de jurnalistă prezenta o pacientă a doctorului căreia i-a fost implantată o astfel de proteză neomologată și care, în urma acestor intervenții, nu a mai putut merge. Burnei, care era și șeful secției de ortopedie de la spitalul de copii Marie Curie din București, a fost plasat sub control judiciar și i-a fost interzis să profeseze în spitalele publice. Acesta a fost acuzat de malpraxis și de luare de mită. La finalul lunii septembrie 2017, medicul s-a pensionat, după ce a împlinit vârsta de 65 de ani. În tot acest timp, acesta și-a susținut nevinovăția.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro