Scandalul activării cardurilor de sănătate contra sumei de 10 lei a atras o primă reacţie din partea Patronatului Medicilor de Familie Neamț.
„Domnul doctor Vădeanu nu face parte din asociația noastră, nu este înscris. Dar în calitate de medic de familie, vă spun că eu respect legea. Cine nu o respectă este absolut opțiunea dumnealui. Legea spune că nu, nu se ia niciun ban, nu se plătește, nu este contra cost activarea cardului de sănătate. Mi se pare normal să se verifice orice informație, iar dacă este real, să se ia o atitudine în consecință, ca să nu mai murdărim toată tagma de medici de familie pentru unul sau altul. E mai sănătos așa. Dacă este real, așa cum de la vlădică la opincă se plătește, să plătească și domnia sa”, a declarat dr. Mihaela Covrig, președintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.
Vă reamintim că medicul de familie din comuna Negrești, Andrei-Ion Vădeanu, activează cardurile de sănătate contra cost: 10 lei. Citiți mai multe aici: Dr. Andrei Vădeanu a perceput câte 10 lei de la pacienţii săi * taxa este ilegală
În urma acestui eveniment, Casa de Asigurări a promis controale, dar conform legii medicul de la Negreşti riscă doar un avertisment.
„Vom face toate demersurile pentru modificarea legii în sensul înăspririi acestor măsuri. Condamn drastic această acțiune a medicului respectiv, atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere moral”, a declarat Radu Firăstrău, director Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Neamț.