Norme Coca 2023 - 2024

Nebuloasa celor 89 de puncții de la Neuro: a existat sau nu acordul pacienților? Doctorul concediat contestă la Tribunal decizia, susținând că puncțiile au fost făcute în 2013, cu toate aprobările, și nu în 2014, cum a fost acuzat. El spune că eprubetele pot fi falsificate, iar cei patru pacienți morți aveau politraumatisme, trecând prin accidente grave. Controversa este dacă era necesar acordul pacientului la fiecare puncție sau doar la începutul studiului. Directorul Eva și directorul Iencean sunt în conflict de ani de zile, dar în studiu a fost implicat și doctorul Poeată, considerat o somitate la Neuro.

Recent, medicul Ştefan Mircea Iencean a dat în judecată conducerea Spitalului de Neurochirurgie “Dr. N. Oblu”, cerând judecătorilor să dispună anularea unei decizii prin care a fost concediat. Iencean este în mijlocul unui imens scandal declanşat de conducerea spitalului, care îl acuză de efectuarea incorectă a unor proceduri medicale care ar fi putut duce la moartea unor pacienţi. Procesul reprezintă, cel puţin deocamdată, singura reacţie a lui Iencean care a refuzat până acum să-şi prezinte public punctul de vedere în acest caz.

Comisia de Disciplină: vinovaţi

Întregul scandal a pornit la începutul acestui an, după ce conducerea Spitalului de Neurochirurgie a susţinut că Iencean ar fi fost implicat, în 2014, într-un studiu efectuat fără acordul pacienţilor. În acţiunea de la dosar, medicul Iencean susţine că a efectuat un studiu perfect legal, dar în 2013. Mai mult, acesta susţine că n-a făcut niciunui pacient 30 de puncţii lombare, cum a afirmat managerul de la Neurochirurgie, Lucian Eva.

O Comisie de Disciplină din spital a analizat cazul lui Iencean şi al altui medic, Ion Poeată, cei doi fiind acuzaţi de conducerea unităţii că ar fi extras 89 de eprubete cu lichid cefalo-rahidian de la opt pacienţi, fără acordul acestora, patru dintre ei decedând ulterior. Comisia - a cărei constituire este considerată ilegală de către acuzat, pentru că l-ar fi convocat cu o zi înainte de întrunire, şi nu cu cinci zile, cum zice Regulamentul unităţii medicale - a decis în cazul lui Iencean desfacerea contractului de muncă, în timp ce Poeată a fost sancţionat cu scăderea salariului cu 10%, pe o perioadă de trei luni. Ulterior, şefii de la Neuro au formulat o plângere penală pe numele celor doi medici, sub acuzaţia de ucidere din culpă.

Scandal monstru la Neuro, pe spatele pacienţilor, între doctorul Iencean şi managerul Eva

Cum se apără Iencean

În audierile la Comisie, medicul Ştefan Iencean a susţinut că recoltarea puncţiilor lombare a fost realizată în scopul cercetării ştiinţifice şi că numărul acestora nu ar fi fost atât de mare: „Mi s-a reproşat că aş fi făcut 30 de puncţii unui pacient, apoi preşedintele Comisiei de Disciplină i-a transmis domnului Eva Lucian că am făcut doar 9 puncţii în cazul acelui pacient. Numerele se pot falsifica după dorinţa de înlăturare a unui om, la fel ca în cazul eprubetelor găsite“, a afirmat medicul.

„Nu am efectuat ilegal vreun studiu. Studiul pe care l-am făcut eu face parte dintr-un grant finanţat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din România. Data recepţionării acelui studiu a fost 9 ianuarie 2014, astfel că nu aveam cum să efectuez ilegal vreun studiu în 2014, în condiţiile în care studiul meu a fost recepţionat la începutul anului trecut. Cercetarea mea ştiinţifică nu include asemenea abilităţi ştiinţifico-fantastice“, a spus ironic medicul ieşean.

„Presiune morală groaznică”

Iencean a mai menţionat că şefii de la Neuro au indus ideea că el ar fi fost vinovat de moartea a patru pacienţi, dar că există acte de constatare a decesului şi a cauzelor care nu arată deloc că ar fi fost culpabil de ceva.

„Sunt hărţuit constant la locul de muncă. Imaginea mea a fost grav afectată, generându-mi astfel stări de angoasă şi frustrare, din cauza acestei grave nedreptăţi. Este o presiune morală groaznică. Relaţiile mele cu studenţii sau cu colegii din mediul academic au avut de suferit din cauza manevrelor de culise ale managerului spitalului, Lucian Eva“, a încheiat Iencean.

Subiectul studiului şi a presupuselor consecinţe nefaste a făcut înconjurul ţării, fiind tratat la începutul buletinelor de ştiri de la televiziunile naţionale, mai ales că, în timpul anchetei procurorilor, au fost deshumate o parte din persoanele decedate.

De cealaltă parte, managerul Lucian Eva susţine că nu vrea să facă vreun comentariu pe marginea procesului recent deschis de medicul Iencean.

 

 Semnal important dat de rectorul UMF în acuzele adresate lui Iencean

Astărăstoae: „ Din câte se pare, lucrurile nu stau chiar aşa cum au fost prezentate iniţial”

Rectorul Universităţii de Medicină, prof.dr. Vasile Astărăstoae, a precizat că, în cadrul Colegiului Medicilor, s-a format deja o comisie care analizează cazul şi se va lua o decizie. „Nu ştiu cât va dura, dar am primit documentaţia de la medicul Iencean şi aşteptăm actele pe care le-am solicitat de la Neuro. Pot să vă spun că, încă de la început, am fost singurul care a îndemnat la prudenţă, deoarece ştiam că există o situaţie conflictuală mai veche. Cum vă spuneam, este o anchetă la Colegiul Medicilor şi vom afla adevărul, dar, din câte se pare, lucrurile nu stau chiar aşa cum au fost ele prezentate iniţial…“, a declarat Astărăstoae.

Acesta a adăugat că puncţiile lombare reprezintă o procedură normală, în cazul unor traumatisme cranio-cerebrale. „În mod normal, aceste proceduri trebuie repetate, deoarece lichidul respectiv circulă şi nu poţi fi sigur de diagnostic cu o singură puncţie în cazuri de contuzii cerebrale. Fiecare spital are procedură proprie: unii spun că pacientul şi-a dat acordul odată ce a semnat la internare, alţii spun că pacientul trebuie să-şi dea acordul pentru fiecare puncţie în parte“, a adăugat şeful Colegiului Medicilor.

Conflict de durată Eva-Iencean

În trecut, medicul Iencean a mai acţionat în judecată conducerea unităţii medicale. Iniţial, medicul a fost penalizat la salariu pentru că ar fi înregistrat audio discuţiile purtate în cadrul raportului de gardă, dar şi că ar fi refuzat să îi prezinte managerului unităţii, Lucian Eva, cazul unui pacient. Ulterior, Iencean a mai fost sancţionat prin mutarea pe un alt post. În ambele situaţii, a contestat deciziile la Tribunal şi a câştigat.

Pe de altă parte, nici Iencean nu s-a lăsat şi a contraatacat, acuzându-l pe Eva, la Comisia Naţională de Etică, de plagiat în lucrarea de doctorat. Concluzia comisiei i-a dat dreptate parţial.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro