Serviciile care nu sunt decontate din Fond, contravaloarea acestora fiind suportată de asigurat, de unitățile care le solicită, de la bugetul de stat sau din alte surse, după caz, sunt următoarele:
a) serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă și sportive, asistența medicală la locul de muncă, asistența medicală a sportivilor;
b) unele servicii medicale de înaltă performanță, altele decât cele prevăzute în norme;
c) unele servicii de asistență stomatologică, altele decât cele prevăzute în norme;
d) serviciile hoteliere cu grad înalt de confort;
e) corecțiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta peste 18 ani, cu excepția reconstrucției mamare prin endoprotezare în cazul intervențiilor chirurgicale oncologice;
f) unele medicamente, materiale sanitare și tipuri de transport, altele decât cele prevăzute în norme;
g) serviciile medicale solicitate și eliberarea actelor medicale solicitate de autoritățile care prin activitatea lor au dreptul să cunoască starea de sănătate a asiguraților și eliberarea de acte medicale la solicitarea asiguraților, cu excepția celor prevăzute în norme;
h) fertilizarea in vitro;
i) asistența medicală la cerere, inclusiv pentru serviciile solicitate în vederea expertizei capacității de muncă, a încadrării și reevaluării gradului de handicap;
j) contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului;
k) contribuția personală din prețul medicamentelor, al unor servicii medicale și al dispozitivelor medicale;
l) serviciile medicale solicitate de asigurat;
m) unele servicii și proceduri de reabilitare, altele decât cele prevăzute în norme;
n) cheltuielile de personal aferente medicilor și asistenților medicali, precum și cheltuielile cu medicamente și materiale sanitare din unitățile medico-sociale;
o) serviciile acordate în cadrul secțiilor/clinicilor de boli profesionale și cabinetelor de medicină a muncii;
p) serviciile hoteliere solicitate de pacienții ale căror afecțiuni se tratează în spitalizare de zi;
q) cheltuielile de personal pentru medici, farmaciști și medici dentiști pe perioada rezidențiatului;
r) serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie în cabinetele de planning familial din structura spitalului;
s) cheltuielile de personal pentru medicii și personalul sanitar din unitățile sau secțiile de spital cu profil de recuperare a distroficilor, recuperare și reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copiii bolnavi de HIV/SIDA, reorganizate potrivit legii;
ș) activitățile care prezintă un interes deosebit pentru realizarea strategiei de sănătate publică: dispensare TBC, laboratoare de sănătate mintală, respectiv centre de sănătate mintală și staționar de zi psihiatrie;
t) cheltuielile prevăzute la art. 93 alin. (5) și, după caz, alin. (5^1) și alin. (5^5) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru unitățile de primire a urgențelor și compartimentele de primire a urgențelor cuprinse în structura organizatorică a spitalelor de urgență, aprobate în condițiile legii.
Sursa CNAS
Citeste si ....
- Fondurile pentru analize s-au terminat. Va programam peste o luna sau imediat dar pe bani !!
- Percheziții la CJAS. Cadre medicale vizate de ancheta procurorilor DIICOT. Incredibil ce au stabilit anchetatorii
- ALERTA MEDICINA PRIMARA
- O noapte într-un spital din România, de cinci ori mai scumpă decât într-un hotel de lux. Sumele exorbitante decontate strict pentru cazarea bolnavilor
- PROTOCOALE de prescriere actualizate la 22 noiembrie 2017
- România pierde sute de milioane de euro cu tratamentul pacienților în străinătate. Șeful CNAS: Cu banii dați puteam construi un spital regional
- UPDATE LEGISLATIV Farmacisti in relatia contractuala cu CJAS. 31 mai 2017
- Director CJAS Mures Rodica Biro –in dialog cu pacientii
- CNAS COMUNICAT – Au intrat în vigoare noile prevederi privind modul de acordare a concediilor medicale .
- PROTOCOALE ACTUALIZATE
- CJAS Mures- Noutati despre raportarea lunara si concedii medicale
- CJAS MURES roaga medicii de familie aflati in relatie contractuala.
- Fara stampila pe unele documente depuse la CJAS Timis
- Cine este noul Șef Serviciu Relații cu Asiguraţii, Presă și Purtător de Cuvânt al CNAS ?
- UPDATE Protocoale. Ordin MS CNAS nr 873
- CJAS MURES- Program eliberare documente medicale noi
- CNAS Ordin pentru validare servicii offline
- RECOMANDARI la DOMICILIU CJAS Mures
- Norme metodologice de aplicare în anul 2018 a Contractului Cadrul pentru 2018-2019
- CONTRACT-CADRU 2018-2019, ce reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
- Medicii specialiști vor putea elibera rețete compensate și gratuite. CNAS, obligată să încheie contracte cu aceștia
- Curtea de Conturi a efectuat controale la 19 CJAS -uri judetene.
- STUDIU. Uleiuri care provoacă ginecomastia.
- CNAS: reţetele şi biletele de trimitere la analize vor fi onorate de orice farmacie sau laborator
- Experimentul gemenilor: NASA a descoperit ca ADN-ul astronautului nu se mai potriveste cu cel al fratelui geaman identic
- Studiu: Pacientii reclama blocaje legate de accesul la consultul medicului de familie
- CNAS: Calitatea de asigurat se pastreaza până la termenul de depunere a declaraţiei unice (15 iulie)
- “Grooming”-ul, cel mai mare pericol pentru copii | Psiholog: Fără telefon, tabletă, laptop până la 3 ani. Semnalul de alarmă tras de IT-işti
- Cine vrea servicii medicale scumpe in spitalele de stat ar putea plati o noua asigurare medicala
- Spitalele de stat să facă bani din servicii oferite în regim privat, spune Ministrul Sănătăţii.
- La 18 ani falsifica adeverinţe medicale cu parafă şi le vindea elevilor. Poliţiştii au confiscat teancuri de documente
- Te duci la spital ca să te trateze, în niciun caz nu te gândeşti că o să te lovească mai ales un medic.
- Mai are cetățeanul încredere în medic?
- COMUNICAT – Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate în alte state UE se simplifică
- COMUNICAT – Ministrul Sănătăţii, prezent la discutarea proiectului normelor Contractului-cadru
- Pacientul Stan Pățitul și ipohondria made in Romania
- Accesul asiguratilor la lista tuturor decontarilor efectuate de CNAS in numele lor, avizat favorabil in comisia de specialitate din Parlament
- Avertisment OMS: Tratamentele prescrise greşit nu fac rău doar pacienţilor
- De ce un pacient cu abonament aşteaptă şi două săptămâni pentru o consultaţie la un anumit medic, în timp ce un client neabonat dar care plăteşte pe loc este programat imediat?
- COMUNICAT – Consultări cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical
0 Comments
Sorry, either someone took all the comments and ran away or no one left any in the first place !
But You can be first to leave a comment !