Norme Coca 2023 - 2024

Două proiecte menite să îmbunătățească prin programe de formare calitatea serviciilor de urgență la nivel de prespital și spital, precum și calitatea serviciilor în unitățile de terapie intensivă pediatrică, primesc o finanțare în valoare de peste 1,5 milioane de franci elvețieni prin intermediul unui Program de Cooperare Elvețiano-Român.

Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Primul proiect "Îmbunătățirea calității serviciilor în unitățile de terapie intensivă pediatrică prin dezvoltarea și implementarea unui programe de formare" îi are beneficiari pe copiii în vârstă de până la 15 ani, mai ales copiii din familii marginalizate care sunt victime ale accidentelor casnice.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății prof. dr. Dorel Săndesc a afirmat miercuri, într-o conferință de presă, că există o nevoie majoră pentru o reconsiderare a organizării și funcționării unităților de terapie intensivă pediatrică.

"Proiectul are ca obiectiv general îmbunătățirea calității serviciilor de terapie intensivă printr-un program de atestat de terapie intensivă pediatrică. În România avem o problemă serioasă în ceea ce privește deficitul de specialiști. România a ajuns în critica situație în care avem cel mai mic număr se pare de medici raportat la numărul de cetățeni, iar în domeniul anesteziei, terapiei intensive acest deficit atinge cifre îngrijorătoare. Domeniul cel mai deficitar rămâne terapia intensivă pediatrică. Specialiștii de de anestezie — terapie intensivă nu pot acoperi toate necesitățile de servicii de terapie intensivă astfel încât se impune găsirea unor forme de pregătire în terapie intensivă pentru alte specialități", a spus Săndesc.

El a menționat că programul își propune elaborarea unui curriculum de pregătire și a unor modele teoretice de pregătire în terapia intensivă pediatrică și formarea de formatori, iar în realizarea acestui obiectiv va exista un suport a șase experți internaționali alături de un grup de experți desemnați de Ministerul Sănătății.

Programul este finanțat de Guvernul Elvețian 85% cu o cofinanțare din partea României de 15%, având un buget de peste 500.000 de franci elvețieni, iar durata de implementare este de doi ani.

Potrivit dr. Săndesc, beneficiarii direcți sunt specialiștii de pediatrie, asociațiile profesionale, instituțiile de formare, organismele guvernamentale și se va implementa practic în centre de formare regională care oferă un program de terapie intensivă pediatrică de doi ani, ce va fi urmat de obținerea unui atestat în această specializare.

"Este vorba de opt centre de formare, centrele universitare medicale cu experiență, vom avea 32 de formatori în obiectiv să fie pregătiți și un număr de până la 300 de medici participanți la această formare care va fi într-un proces în cascadă, formatorii pregătiți în cadrul programului vor continua apoi specializarea colegilor pediatrii în ATI", a arătat prof. dr. Dorel Săndesc.

În cel de-al doilea proiect "Îmbunătățirea calității serviciilor de urgență prespitalicești și spitalicești, prin dezvoltarea și implementarea unui program de formare" beneficiarii sunt utilizatorii serviciilor medicale de urgență, iar bugetul se ridică la peste 800.000 de franci elvețieni.

"Noul proiect nu face decât să ne permită să continuăm dezvoltarea unui sistem de urgență modern și cu servicii de calitate, concentrându-ne mai ales pe partea de formare a personalului din toate categoriile: medici, asistenți, paramedici pompieri și ambulanțieri", a afirmat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne dr. Raed Arafat.

Obiectivul general al proiectului, desfășurat timp de 24 de luni, este ca pacienții care au nevoie de servicii de urgență la nivel de prespital și spital să beneficieze de servicii de înaltă calitate oferite de echipele de intervenție de urgență bine pregătite.

AGERPRES/(A, AS — autor: Florentina Ștefănescu, editor: Mihai Simionescu)

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro