Norme Coca 2023 - 2024

Preşedintele Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului (ARPS), Doina Cosman, a declarat, sâmbătă, presei, la Cluj-Napoca, la o conferinţă despre riscul suicidar, că pe primul loc în topul modalităţilor stă spânzurarea, urmată de saltul de la înălţimi sau în faţa unor vehicule sau trenuri.

Sursa monitorulcj.ro

Sinuciderele cu medicamente se află în România pe locul trei într-un top al modurilor prin care cineva vrea să îşi ia viaţa, în condiţiile în care foarte multe persoane au acces la produse vândute la liber în farmacii care, luate în exces, pot fi letale. „Din datele Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, reiese că anul trecut, sinuciderea prin intoxicaţii medicamentoase şi alte substanţe ocupa locul trei într-un clasament al deceselor prin acte suicidare. Pe primul este loc spânzurarea, pe locul doi, în creştere evidentă, precipitarea de la înălţimi sau în faţa vehiculelor – trenuri, maşini, şi pe locul trei intoxicaţia. Deci este important ca să avem aceste conferinţe, aceste întâlniri cu farmaciştii şi să le spunem cam care ar fi pericolele. Foarte multă lume are acces la mijloace care pot să devină letale, respectiv la medicamente şi produse care, luate în exces pot să depăşească doza terapeutică şi să ajungă la doza toxică, la doza letală.

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro