Norme Coca 2023 - 2024

Mai mulţi furnizori privaţi şi publici care au făcut analize de laborator în perioada 2013 - 2015, decontate de statul român, sunt nevoiţi să returneze banii. Asta după ce un control făcut de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a scos la iveală mai multe nereguli legate de contractele încheiate la vremea respectivă.

Sursa: adevarul.ro

Deşi au primit deja notificări cu privire la sumele pe care trebuie să le returneze, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) atrage atenţia că somaţiile venite de la autorităţi nu au bază legală. În plus, aceştia arată că suma decontată pentru analizele de laborator efectuate în acea perioadă se ridică la o sută de milioane de lei. 
 
Majoritatea celor vizaţi sunt operatori privaţi
 
De cealaltă parte, oficialii de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), cea care se află în relaţie contractuală cu furnizorii de servicii medicale, inclusiv cu cei din domeniul paraclinic, arată că a trimis notificările de plată în temeiul legii. „CASMB a transmis notificări către furnizorii de servicii medicale menţionaţi că au încălcat reglementările legale în vigoare la acea dată”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. 
 
„Somaţiile au la bază nişte nereguli legate de procedură şi este strict între noi, ca şi contractori, şi ei, ca furnizori de servicii medicale. Este important de reţinut că niciun asigurat care a beneficiat de analize de laborator în perioada respectivă nu va fi afectat de această măsură. Marea majoritate a celor vizaţi sunt privaţi”, au arătat oficiali din CASMB. 
 
PALMED: „Vom recupera sumele de la asiguraţi”
 
În schimb, furnizorii de servicii paraclinice vizaţi de raportul CASMB susţin că „o invalidare netemeinică şi retroactivă a serviciilor medicale furnizate şi decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate generează necesitatea şi obligativitatea furnizorilor de servicii medicale de a recupera sumele respective de la beneficiarii acelor servicii, chiar dacă aceştia beneficiau, la data acordării, de calitatea de asigurat”. 
 
Oficialii susţin că suma care ar trebui rambursată de operatorii privaţi de servicii medicale din Bucureşti, s-ar ridica la circa 100 de milioane de lei.
  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro