Norme Coca 2023 - 2024

Misiunile de audit financiar desfăşurate de către Curtea de Conturi la spitalele publice din România au dezvăluit un şir întreg de abateri, prejudicii, ilegalităţi şi abuzuri, uneori chiar de ordinul milioanelor de lei.

S-au făcut raportări eronate, nu s-au virat bani la bugetul statului, s-au făcut măriri nejustificate de salarii, nu s-au plătit chirii, s-au făcut decontări la preţuri mult mai mari, nu s-au respectat regulile privind inventarierea, nu s-au recuperat creanţe, au dispărut echipamente şi lista poate continua şi cu alte fapte care au lovit în bugetele instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. Pentru trei dintre cazuri, au fost sesizaţi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Conform Curţii de Conturi, au fost desfășurate misiuni de audit financiar asupra contului de execuție la instituțiile publice subordonate Ministerului Sănătății, respectiv la: Institutul Național de Hematologie Transfuzională „Prof. C.T. Nicolau București”, Serviciul de Ambulanță București Ilfov, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, 20 de direcții de sănătate publică județene și 22 de spitale publice.

Misiunile de audit financiar desfășurate la unitățile sanitare menționate mai sus au evidențiat următoarele:

- nu s-a elaborat și fundamentat proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe baza centralizării propunerilor prezentate de conducătorii secțiilor și compartimentelor din structura entității, iar repartizarea bugetului de venituri și cheltuieli nu s-a aprobat pe fiecare secție și compartiment în parte (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică Raparatorie și Arsuri București);

- nu s-a organizat evidența plăților și a cheltuielilor pe fiecare program național de sănătate, pe subdiviziunile clasificației bugetare (DSP Vâlcea, DSPMB);

- există neconcordanța datelor înregistrate în evidența tehnico-operativă cu cele din evidența contabilă, astfel că soldul contului „Medicamente și materiale sanitare” a fost diminuat eronat cu suma de 205 mii lei, reprezentând contravaloarea medicamentelor și materialelor sanitare existente în stoc la nivelul secțiilor din cadrul spitalului și înregistrate direct pe cheltuieli (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”);

- înregistrarea pe debitori a sumei de 63.313 mii lei, reprezentând accize datorate de persoanele juridice care produc și/sau importă produse din tutun și băuturi alcoolice, fără a fi evidențiate pe analitice la nivelul entității, în vederea monitorizării încasării acestor venituri (Direcția de Sănătate Publică București);

- nu s-a constituit și evidențiat fondul de dezvoltare al spitalului, în sumă de 3.494 mii lei (Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, Spitalul de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranță Jebel, Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. G.I.M. Georgescu Iași, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca);

- nu s-au constituit și raportat în situațiile financiare anuale provizioane în sumă de 666 mii lei, reprezentând drepturi de natură salarială, stabilite prin sentințe civile rămase definitive și irevocabile (DSP Botoșani, Dâmbovița, Harghita, Vaslui, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”);

- nu s-a înregistrat în patrimoniul entității suma de 14.888 mii lei, reprezentând active fixe corporale în curs de execuție, finanțate din sponsorizări (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”);

- s-a menținut în evidența contabilă suma de 136 mii lei, reprezentând contravaloarea amortizării unor mijloace fixe transmise altor entități (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”);

- s-a raportat eronat, în situațiile financiare anuale întocmite la data de 31.12.2014, valoarea bunurilor din domeniul public aflat în administrarea entităților, ca urmare a: includerii în valoarea construcțiilor a altor tipuri de active fixe, a unor imobile la alte valori decât valoarea justă stabilită de evaluator, în sumă estimată de 770 mii lei sau neînregistrarea unor terenuri în sumă estimată de 453 mii lei (Institutul Național de Hematologie Transfuzională „Prof. C.T. Nicolau” București); neînregistrării în patrimoniul entității a activelor fixe necorporale în curs de execuție, de natura proiectelor de cercetaredezvoltare finanțate din fonduri publice,în valoare estimată la 1.006 mii lei (Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof.dr. N.C. Paulescu”); înregistrării investițiilor finalizate direct pe cheltuieli și nu în conturile corespunzătoare de active, în sumă estimată de 307 mii lei (Institutul Național de Hematologie Transfuzională „Prof. C.T. Nicolau” București); neevidențierii activelor fixe achiziționate, în perioada 2012-2014, prin programul cu finanțare nerambursabilă, în sumă estimată la 219 mii lei (DSP Botoșani); neevaluării și neînregistrării terenurilor cu construcții și fără construcții, care fac parte din domeniul public al statului, în sumă d e 2.180 mii lei (Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”, DSP Vaslui).

- nu s-a înregistrat în evidența contabilă sistemul informatic utilizat de entitate, pentru care s-au plătit servicii de mentenanță (Serviciul de Ambulanță București-Ilfov);

- nu s-au înregistrat în evidența contabilă debite estimate la suma de 2.372 mii lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate în perioada 2013-2014, unor persoane cărora le-au fost aduse prejudicii sau daune sănătății de către alte persoane, suma fiind stabilită în baza cheltuielilor efective înregistrate pe fiecare pacient și trebuie recuperată de spital de la persoanele vinovate. Partea deja decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate teritorială trebuie returnată acesteia (Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S.Curie”, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani);

- s-au menținut în evidența contabilă și nu s-au virat la bugetul statului creanțele și garanțiile de participare la licitație pentru care dreptul la acțiune s-a prescris, în sumă estimată la 101 mii lei (DSPMB, Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Robănescu);

- nu s-au înregistrat în patrimoniul entității medicamentele primite cu titlu gratuit, în sumă estimată de 6.976 mii lei (Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Recuperare Arsuri București, București);

- s-au achiziționat echipamente IT pe baza unor documente care nu exprimă realitatea ori s-au scos din entitate echipamente fără documente justificative, în sumă estimată la 636 mii lei (Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București);

- nu s-au înregistrat, urmărit și recuperat creanțe în sumă estimată la 430 mii lei, stabilite, în perioada 2013-2014, prin sentințe judecătorești definitive și executorii (Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, Spitalul Clinic de Urgență București, DSP Vaslui);

- nu s-au evidențiat în contabilitate, în conturile corespunzătoare, sumele de recuperat de la CAS județene, reprezentând indemnizații pentru concedii medicale care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajator pentru perioada 2013-2014, în sumă estimată de 132 mii lei (Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”, DSP Brăila);

- nu s-a condus evidența contabilă a grupei 80 - conturi speciale pentru scrisorile de garanție bancară, angajamentele bugetare și angajamentele legale, în sumă de 41.617 mii lei (Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Sanatoriul Balnear Techirghiol (Constanța), Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel (Timiș), DSP Harghita, Centrul de Transfuzie Sanguină Sf. Gheorghe (CV));

- nu s-au înregistrat în evidența contabilă extrabilanțieră bunuri primite în comodat sau cu titlu gratuit în folosință, de către entitate, în sumă estimată la 315 mii lei (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”), respectiv de 2.511 mii lei (Institutul Național de Hematologie Transfuzională „Prof. C.T. Nicolau” București);

- nu s-au încasat venituri proprii și nu s-au luat măsuri de inițiere a procedurilor de executare silită, pentru suma de 84 mii lei (DSP: Giurgiu și Vâlcea);

- nu s-au întreprins demersuri în vederea recuperării cheltuielilor efectuate pentru servicii medicale invalidate de Școala Națională de Sănătate Publică, Management Sanitar București (SNSPMSB), în sumă de 1.237 mii lei (Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, Spitalul Clinic de Urgență București, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. G.I.M. Georgescu” Iași);

- bugetul entității a fost prejudiciat prin neînregistrarea și nedepunerea în casieria entității a veniturilor proprii încasate în numerar, în sumă estimată la 369 mii lei (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București);

- nu s-au facturat și înregistrat, în vederea urmăririi și încasării, venituri din prestări servicii, în sumă estimată la 385 mii lei, reprezentând analize de laborator și prelevare probe apă potabilă, efectuate pe baza solicitărilor clienților (DSP Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați);

- nu s-au înregistrat venituri provenite din serviciile medicale prestate de unitățile sanitare peste valoarea de contract și validate de SNSPMSB, în sumă estimată de 57.109 mii lei (Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani);

- s-au efectuat decontări eronate din fonduri publice, alocate de la bugetul de stat pentru compartimentul primiri urgențe, pentru unele servicii prestate, în sumă estimată la 559 mii lei (DSP Sibiu, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București);

- s-au decontat nelegal unele servicii financiar-contabile, de audit, medicină generală, juridice, asistență în inginerie, în sumă estimată la 817 mii lei (Sanatoriul Balnear Techirghiol, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. G.I.M. Georgescu” Iași, Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon Focșani, DSPMB);

- nu s-a respectat obligația de a încheia angajamente legale în limita prevederilor bugetare aprobate, nefiind prezentate la viza de control financiar preventiv propriu propunerile/proiectele de angajare a cheltuielilor în limita creditelor de angajament, în sumă de 4.508 mii lei (Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”);

- s-au angajat și plătit drepturi de personal necuvenite, prin acordarea unor sporuri în sumă estimată la 434 mii lei (Spitalul Clinic de Urgență București, Centrul Național de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii „dr. N. Robănescu”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, DSP Ialomița, DSP Olt);

- s-au efectuat plăți nelegale, în sumă estimată la 8.788 mii lei, fără ca la baza acestora să existe aprobările legale și fără documente justificative pentru cheltuieli din asociere, servicii de consultanță, servicii de mentenanță a programelor informatice (Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București);

- nu s-a urmărit și controlat modul de utilizare a vaccinurilor solicitate și repartizate unităților sanitare, astfel că, pentru cantități de vaccin în valoare estimată la 227 mii lei, termenul de valabilitate a expirat anterior utilizării acestora în scopul pentru care au fost acordate (Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București);

- nu au fost respectate în totalitate prevederile Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin OMFP nr. 2.861/2009, la efectuarea inventarierii, cu scopul de a se stabili situația reală și exactă a elementelor patrimoniale ale entității (Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”, Spitalul de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranță Jebel (TM), Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. G.I.M. Georgescu” Iași, Sanatoriul Balnear Techirghiol, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie Arsuri București);

- nu s-au inventariat terenuri și construcții din domeniul public al statului, aflate în administrarea entităților, pentru a se clarifica și actualiza datele referitoare la acestea (Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, Institutul Național de Hematologie Transfuzională „Prof. C.T. Nicolau” București, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, DSP Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Olt, Vaslui);

- nu s-a efectuat reevaluarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul entității, fapt ce a condus la neactualizarea valorii acestora (Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, DSP Călărași, DSP Vaslui);

- nu s-a urmărit încasarea unor creanțe, în sumă estimativă de 279 mii lei, pentru care dreptul de a cere restituirea sumelor s-a prescris (Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”, Spitalul Clinic de Urgență București);

- nu s-au virat la bugetul statului garanțiile pentru participarea la licitații și cotizații ale membrilor nesindicaliști, constituite în perioada 2009-2011, ale căror restituiri nu au fost solicitate în termenul legal de prescripție, în sumă estimată la 159 mii lei (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N.C. Paulescu”);

- nu s-a virat la bugetul local cota din contravaloarea chiriilor încasate de la agenții economici care își desfășoară activitatea în clădirile din domeniul public al UAT și care se regăsesc în administrarea entității, în sumă estimată la 279 mii lei (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof.dr. N.C. Paulescu”, Sanatoriul Balnear Techirghiol);

- s-au achiziționat servicii de curățenie, igienizare și dezinfecție, în sumă estimată la 978 mii lei, fără a fi respectate în totalitate dispozițiile legale cu privire la achizițiile publice derulate, ceea ce a condus la supraestimarea valorii acestora (Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București);

- s-au decontat cheltuieli de investiții către furnizorii de servicii la prețuri mai mari decât cele din devizul ofertă, în sumă estimată de 124 mii lei (Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță”);

- nu s-a recuperat suma de 418 mii lei de la CAS județene, reprezentând contravaloarea concediilor medicale achitate din creditele bugetare ale entităților (DSP Neamț, Sibiu, Vâlcea);

- nu s-a urmărit încadrarea în sumele contractate și nu s-a verificat respectarea destinațiilor fondurilor pentru asigurarea cheltuielilor de personal aferente medicilor dentiști, asistenților medicali, cabinetelor de medicină generală, în sumă estimată la 10.109 mii lei (DSP Călărași, Ialomița);

- nu s-a urmărit minimizarea costurilor pentru închirierea aparaturii medicale în vederea desfășurării activității unității sanitare, în sumă estimată la 2.802 mii lei (Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București).

Departamentul Juridic al Curţii de Conturi a avizat favorabil trei cazuri, cu încadrarea juridică a faptelor cuprinse în procesele-verbale de constatare, în categoria celor de natură penală, la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, în vederea sesizării organelor de urmărire penală.

Dosarele au fost transmise către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Ca urmare a verificării deciziilor din anii precedenți, Departamentul Juridic a emis avizul favorabil pentru abaterile reținute în Raportul de follow-up încheiat la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „CANTACUZINO” și, cu aprobarea Plenului, au fost sesizate organele de urmărire penală, respectiv Direcția Națională Anticorupție.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro