Norme Coca 2023 - 2024

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au efectuat marţi, 18 august, o percheziţie la sediul administrativ al Spitalului Clinic Judeţean Mureş. La acţiunea procurorilor a participat şi un echipaj de mascaţi aparţinând Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş.

Şefii spitalului, în concedii

Surse din interiorul Spitalului Clinic Judeţean Mureş ne-au informat că procurorii şi mascaţii au descins încă de la primele ore ale dimineţii la sediul din Piaţa Bernády György. În lipsa managerului general, dr. Ovidiu Butuc, aflat în concediu medical şi a directorului medical, dr. Ovidiu Gârbovan, plecat în concediu de odihnă, conducerea instituţiei a fost asigurată de directorul financiar-contabil, Aurelian Sorin Pop, care nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei. De asemenea, în concediu de odihnă se află şi purtătorul de cuvânt al Spitalului, Cosmin Blaga, astfel încât informaţiile care ne-au parvenit despre scopul percheziţiei sunt extrem de vagi.

1C

Percheziţie de peste opt ore?!

După aproximativ opt ore de căutări, în jurul orei 15.45, procurorii au dus la maşina de serviciu primele probe, respectiv doi saci de culoare neagră în care se aflau, cel mai probabil, documente. În jurul orei 16.10 mascaţii au dus la dubă mai mulţi saci şi cutii cu probe, numărul acestora fiind de minim şase. Percheziţia a luat sfârşit la ora 16.17, când duba Jandarmeriei şi o maşină cu patru procurori au părăsit curtea sediului administrativ al Spitalului Clinic Judeţean Mureş.

1B

Informaţii de la Parchet, doar între orele 8.00 – 16.00

La ora 16.35, la numărul de telefon al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, 0265-264.828, făcut public la adresa web care conţine lista purtătorilor de cuvânt de la Parchetele din judeţul Mureş, pcatgmures.mpublic.ro/purtator_cuvant, a răspuns un domn, probabil portarul, care a precizat că purtătorul de cuvânt al instituţiei, Geanina Orevicianu, nu mai este disponibilă deoarece “programul cu publicul expiră la ora 16.00”.

 

Sursa zi-de-zi.ro

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro