Norme Coca 2023 - 2024

A fost odată, ca niciodată, a fost un băieţel care s-a născut cu o malformaţie care îi punea în pericol viaţa. Născut fiind într-o familie de condiţii materiale modeste, rămas orfan de la trei ani, cu tatăl plecat la munci peste hotare, băieţelul de 9 ani,  pe numele său adevărat Eduard Vasile, a rămas în grija bunicilor. Încercând să-i salveze viaţa, bunicii l-au dus la medici la Constanţa, la Bucureşti, dar n-au găsit nicio soluţie terapeutică. Apoi a ajuns la medicii din Tîrgu Mureş care l-au trimis la Clinica de Radilologie Intervenţională de  la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş.

Şeful Clinicii, dr.  Lucian Mărginean împreună cu dr. Ştefăniţă Dima, medicul primar de radiologie intervenţională, dr Rareş Filep, medic rezident radiologie intervenţională, dr. Dalia Truţa, medic primar ATI, dr. Horia Gozar , şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică împreună cu cei de la Compania Tecmed şi-au unit forţele ca să transforme în realitate o poveste frumoasă de Crăciun.

Moş Crăciun cu mantia albă, în sala de operaţie, a săvârşit o minune, redându-i băieţelului sănătatea mâinii stingi.

Bunica băieţelului, Victoria Vasile prezentă la o conferinţă de presă în 23 decembrie,  i-a mulțumit  medicului care i-a salvat viața copilului: „Am încercat peste tot, în județul Constanța, în București. Nimeni nu m-a ajutat. Nimeni nu mi-a dat un sfat. M-au lăsat pe mine singură să caut pe internet. Și am căutat pe internet. Am găsit Spitalul de Urgență Tîrgu-Mureș. Cu mare drag m-au primit în iunie anul acesta. Am găsit pe medicul, domnul doctor Lucian Mărginean. M-a ajutat foarte mult. Nici nu am cuvinte de mulțumire. Nici nu pot să vă spun cât de mândră sunt pentru acest om cu suflet mare. Nici nu știu cum să vă mulțumesc, domnule doctor! „, a spus femeia cu lacrimi în ochi, potrivit RTM.

Ce nu se spune în poveste se referă la tratamentul de care a beneficiat copilul şi anume  abordarea endovasculară în care s-au identificat vasele de sânge milimetrice care generau malformaţia cu multiple fistule şi rând pe rând astuparea lor cu substanţe polimerizante. O parte din materialele scumpe folosite în tratamentul copilului  au fost donate de compania Tecmed, iar o parte au fost asigurate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

După operaţia ce a durat aproape două ore Eduad Vasile avea o stare  generală bună spre foarte bună, astfel că în următoarea zi a fost externat. O companie de transport cu generozitate i-a asigurat drumul spre Constanţa ca Eduard să-şi poată petrece sărbătorile acasă!

Aţi citit o poveste de Crăciun cu final fericit!

(EM)

Foto RTM

Sursa

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro