Autor : MĂDĂLINA OLARIU Sursa ziaruldeiasi.ro
„Întâlnim situaţii în care pacienţii vin cu tumori imense, monstruoase şi spun că nu au simţit durerea. Sau tocmai că au văzut că dimensiunea este tot mai mare, însă au crezut că e de bine”, explică şeful Clinicii de Urologie de la „Parhon”.
Primul simptom care ar trebui să dea de gândit este creşterea în volum a testiculului, nedureroasă, sau senzaţia de greutate.Tocmai faptul că durerea nu este prezentă, face ca tinerii să întârzie prezentarea la medic. Astfel, cel mai important pas către diagnosticarea precoce este tocmai autoexaminarea scrotală, cel puţin o dată pe lună, pentru a depista anumite anomalii.