Norme Coca 2023 - 2024
Ziua de astăzi a fost un calvar atât pentru medici, cât şi pentru pacienţii care au fost nevoiţi să folosească noile carduri de sănătate pentru a putea beneficia de asistenţă medicală.

Sistemul a picat, astfel că la Braşov au fost validate două carduri în trei ore, iar bolnavii au aşteptat pe la uşi. Medicii au crezut iniţial că vinovate sunt calculatoarele, dar după ce au sunat la Casa de Asigurări şi au aflat că sistemul nu merge. Specialiştii au fost nevoiţi să i ia pe ocolite.
Au verificat dacă pacientul este asigurat, i-au acordat asistenţă medicală, urmând că dacă raportare offline, dar tot nu este suficient. Degeaba pacientul primeşte reţetă dacă cardul nu a fost activat, deoarece în farmacii nu s epoate face iniţializarea cadrului. Probleme de acest gen au fost în toată ţara. Cardul de sănătate a devenit teoretic obligatoriu, începând de vineri, 1 mai, şi orice serviciu medical ar trebui validat cu acesta. Cel puţin aşa au anunţat autorităţile încă de la sfârşitul anului trecut. Însă, la sfârşitul săptămânii trecute, mai-marii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au îndulcit tonul spunând că pacienţii vor putea beneficia de servicii medicale şi dacă nu au cardul la ei când merg la doctor. Medicii de familie însă susţin că serviciile nu vor mai fi decontate fără card. În concluzie, la patru zile de la intrarea în vigoare a noilor reguli, acestea nu sunt clare pentru nimeni.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro