Toti medicii de familie vor putea sa-si continue activitatea, la cerere, dupa ce implinesc varsta de pensionare, se arata intr-un proiect de act normativ adoptat de Senat. In momentul de fata, doar medicii de familie din mediul rural au aceasta posibilitate.
Varsta de pensionare a medicilor este de 65 de ani, indiferent de sex, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Totusi, medicilor de familie din mediul rural le este permis, la cerere, sa profeseze dupa ce implinesc 65 de ani.
Prevederea aceasta va fi modificata astfel incat si medicii de familie din mediul urban sa poata sa beneficieze de ea, stabileste o propunere legislativa adoptata marti de Senat, in calitate de prima Camera sesizata.
"Prin exceptie (...), medicii titulari ai cabinetelor de medicina de familie, care isi desfasoara activitatea in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate judetene, isi pot continua activitatea in aceleasi conditii, dupa implinirea varstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de directia de sanatate publica judeteana si de Colegiul Medicilor din Romania, prin colegiile judetene ale medicilor, pe baza certificatului de sanatate", scrie in proiectul de act normativ care va modifica Legea sanatatii daca va trece si de votul final al Camerei Deputatilor.
In expunerea de motive a proiectului, initiatorii arata ca deficitul de doctori este o problema la nivel national, indiferent de mediul de activitate, astfel ca discriminarea medicilor de familie din mediul urban trebuie eliminata: "Tinand cont ca deficitul de medici nu este numai in mediul rural, ci si in mediul urban -- si mai ales in «urban mic» --, iar acest deficit se va accentua, propunem modificarea legii in sensul de a permite si medicilor din mediul urban sa beneficieze de aceleasi conditii ca cei din mediul rural".
In prezent, nu doar medicii de familie din mediul rural pot sa profeseze si dupa implinirea varstei de pensionare. De exemplu, medicii care au peste 65 de ani pot sa se angajeze in unitatile sanitare private. Totodata, acestia isi pot continua activitatea in unitatile sanitare publice cu deficit de personal medical sau in unitatile sanitare publice din zonele defavorizate.
Atentie! Proiectul de lege NU se aplica momentan. Pentru a intra in vigoare, acesta trebuie sa fie adoptat de Camera Deputatilor, promulgat prin decret prezidential si publicat in Monitorul Oficial.