Norme Coca 2023 - 2024

Sursa adevarul.ro

Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, interesate de achiziţia spitalului Athena, au ratat tranzacţia, cel mai mare spital privat din vestul ţării fiind vândut firmei care deţine în prezent Spitalul Premiere. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, spitalul deţinut de omul de afaceri Lucian Perescu a fost vândut cu aproximativ 4,5 milioane euro.

Implicat în două anchete penale, una pentru trafic de ovule şi una pentru decontări fictive, Spitalul Athena din Timişoara, cel mai mare spital privat din Vestul ţării, inaugurat în 2010 în urma unei investiţii de 12 milioane de euro, a intrat în 2014 în insolvenţă, iar ulterior în faliment. Ajuns în posesia Banc Post, spitalul a fost scos la vânzare şi cumpărat de patronul Constructim, Lucian Perescu. După achiziţia spitalului de către Perescu, atât Primăria Timişoara, cât şi Spitalul Judeţean Timişoara s-au arătat interesate de achiziţia spitalului pentru realizarea unei maternităţi. Chiar dacă, potrivit surselor „Adevărul”, preţul pe care erau dispuse să îl ofere autorităţile judeţene şi cele locale era mai mare, spitalul a fost vândut unei firme private. E vorba de firma care deţine în momentul de faţă spitalul privat Premiere, cea mai renumită maternitate privată din Vestul ţării. Surse apropiate tranzacţiei au declarat că spitalul este funcţional, urmând ca cel târziu la începutul lunii mai, în funcţie de obţinerea avizelor, spitalul să poată fi deschis.

Citeste mai mult

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro