Norme Coca 2023 - 2024

Țările care sunt membre ale UE nu investesc suficient în prevenirea bolilor cronice, potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE) despre starea de sănătate din 2017 a populației, publicat joi, informează AFP.

Sursa e-politic.ro

"E mai bine să previi decât să combați și, totuși, noi nu facem asta", a declarat cu regret Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru Sănătate, la o conferință de presă organizată la Bruxelles.

"Doar 3% din bugetele pentru sănătate sunt consacrate prevenirii maladiilor netransmisibile, în contextul în care tratamentul acestor boli monopolizează 80% din bugete", a subliniat un raport realizat de CE în colaborare cu OCDE și Observatorul european al sistemelor și politicilor de sănătate.

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro